Kate Middleton a dat naștere celui de-al treilea copil

Data actualizării: Data publicării:
kate middleton printul william
Foto: Guliver/Getty Images

Ducesa de Cambridge a născut, luni, la spitalul St Mary din Londra, un băiat, acesta fiind cel de-al treilea copil al ei şi al prinţului William .

kate middleton printul william
Foto: Guliver/Getty Images

ACTUALIZARE 15.15. "Ducesa de Cambridge a născut  în siguranţă un băiat, la ora locală 11.01. Copilul are 3.800 de grame. Ducele de Cambridge a fost prezent la naştere. Alteţa sa şi copilul se simt bine", a anunţat Palatul Kensington pe Twitter. 

 


Palatul Kensington a anunțat că ducesa a fost internată la Spitalul St. Mary, din centrul Londrei, luni dimineața. Ea a fost dusă la spital cu mașina și se afla în „primele stadii ale travaliului”, a mai precizat Casa Regală.

Kate Middleton și Prințul William nu au vrut să știe dacă vor avea o fetiță sau un băiețel, așa că sexul copilului va fi o surpriză pentru toată lumea. Nou-născutul ar urma să fie al cincilea la succesiunea tronului.

Ducesa de Cambridge va fi supravegheată de o echipă de 20 de medici, printre care și cei doi obstetricieni cu care Kate Middleton a născut în trecut. După naștere, ducesa va lipsi o perioadă din viața publică, dar va participa la nunta Prințului Harry cu Meghan Markle, pe 19 mai.

Kate Middleton și Prințul William mai au doi copii: un băiețel, Prințul George, în vârstă de 4 ani, și Prințesa Charlotte, în vârstă de 2 ani.

Citește și: Cum va schimba ordinea succesiunii la tronul britanic cel de-al treilea copil al prinţului William

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Banii pe care românii nu au voie să îi țină! Au la dispoziție 10 zile să îi predea, altfel riscă 3 luni de...
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Lora, emoționată să fie nașă de cununie pentru sora soțului ei: "Familia care m-a ales și pe care am ales-o...
Film Now
Cum arată astăzi Penny din „The Big Bang Theory”. Kaley Cuoco are 39 de ani și este mama unei fetițe
Adevarul
Rusia se pregătește deja pentru următorul război. Vestul visează la o pace în Ucraina care nu va veni...
Newsweek
Ce a aflat ministrul Muncii la inspecția de la Casa de Pensii? Merge softul? Când cresc pensiile?
Digi FM
O femeie care a vizitat parcul de distracții Disney, revoltată după ce un angajat i-a spus că este îmbrăcată...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Filmul care i-a adus cei mai mulți bani lui Arnold Schwarzenegger: „Ne-am dus direct la bancă”
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”