Lavrov dă vina pe Kiev că refuză să negocieze cu Rusia: „Cu cât amână mai mult, cu atât mai dificil le va fi să negocieze cu noi”

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Foto: Profimedia Images

Rusia nu refuză negocieri cu Ucraina, dar cu cât Kievul le va amâna mai mult, cu cât mai complicată va fi posibilitatea ajungerii la un acord cu Moscova, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, la postul de televiziune Rusia-1, într-un interviu pentru emisiunea „Moscova. Kremlin. Putin”, potrivit agenției de stat ruse TASS.

Serghei Lavrov a amintit că poziția Rusiei a fost precizată de președintele Vladimir Putin la o întâlnire cu conducerea Dumei de Stat.

„Adresându-se participanților, președintele a spus despre «istoria» Ucrainei că noi nu refuzăm negocieri, dar cei care le refuză trebuie să înțeleagă că, cu cât amână mai mult acest proces, cu atât mai dificil le va fi să negocieze cu noi”, a subliniat Lavrov, citat de agenția TASS.

Potrivit ministrului rus, autoritățile de la Kiev spun că negocierile pot avea loc doar după victoria Ucrainei. „Și apoi, când” Rusia va părăsi teritoriul Ucrainei, „vor fi gata pentru discuții, impunându-ne condițiile lor. Ei sunt sprijiniți activ în acest demers de Londra, Washington, Bruxelles. Dacă aceasta este alegerea lor, atunci noi știm cum ne putem atinge obiectivele stabilite de președintele rus Vladimir Putin ca parte a operațiunii militare speciale”, a mai afirmat șeful diplomației de la Moscova.

Declarațiile ministrului rus vin în contextul în care Ucraina a recucerit aproximativ 3.000 de kilometri de teritoriu în timpul contraofensivei din septembrie, trupele sale ajungând la 50 de kilometri de granița cu Rusia în regiunea Harkov.

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat în repetate rânduri că negocierile cu Rusia vor fi demarate doar după ce victoriile de pe front vor permite Ucrainei să aibă o poziție de forță la masa tratativelor.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Declarațiile Chinei care i-au șocat pe oficialii UE. De ce nu dorește Beijingul o înfrângere a Rusiei în...
Newsweek
Bolojan anunţă data exactă la care va desființa pensiile speciale de 25.000 de lei. La cât ajung?
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Plajele din Australia, invadate de vietăți bizare. Valul de căldură a transformat marea într-un coșmar
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...