Liderii opoziţiei din Franța îi pun condiții lui Emmanuel Macron pentru o eventuală susţinere parlamentară

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Franței, Emmanuel Macron.
Președintele Franței, Emmanuel Macron. Foto: Profimedia Images

Liderii partidelor politice din Franța care s-au întâlnit, marţi, cu preşedintele Emmanuel Macron, după ce coaliţia acestuia a pierdut majoritatea parlamentară în urma alegerilor, au refuzat stabilirea unor alianţe care să-i redea liderului de la Elysee susţinerea în legislativ şi i-au cerut să vină cu propuneri concrete prin care să accepte compromisuri, relatează Reuters.

Macron a început, marţi, o serie de reuniuni de două zile cu liderii principalelor partide pentru a găsi o posibilă ieşire din dilema creată de rezultatul legislativelor desfăşurate duminică, în urma cărora coaliţia Ensemble! (Împreună) a lui Macron a pierdut majoritatea în Adunarea Naţională, dar nici nu poate fi imaginată vreo majoritate alternativă a opoziţiei.

Preşedintele francez i-a primit marţi dimineaţă pe liderul formaţiunii de dreapta ''Republicanii'', Christian Jacob, şi pe secretarul general al Partidului Socialista (PS), Olivier Faure.

După încheierea discuţiei Jacob a semnalat presei intenţia partidului său de a continua ''în opoziţie, de o manieră hotărâtă, dar responsabilă'', adăugând că îi revine lui Macron sarcina ''să pună propuneri pe masă''. Totuşi, Christian Jacob, care l-a descris anterior pe Macron drept un politician ''arogant'', a subliniat că o alianţă a formaţiunii sale de dreapta cu coaliţia acestuia ar echivala cu o ''trădare'' a propriului electorat conservator.

Propuneri concrete i-a cerut liderului de la Elysee şi socialistul Faure, care a spus că a avut o discuţie ''interesantă'' cu Macron. Acesta ''trebuie să facă propuneri şi vom vedea de ce parte ne aşezăm'', a mai afirmat Olivier Faure, fără a da vreun indiciu asupra unui eventual acord.

La rândul său, liderul formaţiunii centriste MoDem, Francois Bayrou, un aliat important al lui Macron, a apreciat după discuţia cu acesta că ''este nevoie de ceva apropiat de (un guvern de) uniune naţională''.

Macron a avut consultări inclusiv cu lidera extremei drepte, Marine Le Pen

Liderul de la Elysee a avut consultări şi cu alţi politicieni, inclusiv cu lidera extremei drepte Marine Le Pen, a cărei formaţiune a obţinut la aceste alegeri un rezultat peste aşteptări. ''Dacă măsurile care vor fi prezentate sunt de bun simţ le vom vota'', a spus Marine Le Pen după ce a discutat cu Macron, fiind însă exclusă o alianţă a extremei drepte cu partidul prezidenţial, care în seara alegerilor a subliniat că va face alianţe numai cu partide conforme cu orientările sale, adică partide ''proeuropene'' şi ''proclimat'', mai scrie Reuters, citat de Agerpres.

Coaliţia centrist-liberală Ensemble! (Împreună), care s-a sprijinit în timpul primului mandat de cinci ani al lui Emmanuel Macron pe o majoritate confortabilă (fixată la 289 de deputaţi), are după alegerile legislative de duminică doar 245 de mandate de parlamentar din totalul celor 577.

Restul Parlamentului francez este repartizat în principal între extrema dreaptă condusă de Marine Le Pen, care a realizat o ascensiune inedită cu 89 de deputaţi, stânga unită la iniţiativa tribunului său Jean-Luc Melenchon (cel puţin 150 de deputaţi) şi dreapta clasică, cu circa 60 de deputaţi.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Anunţul momentului despre Kate Middleton! Boala nemiloasă nu a iertat-o, toţi se asteaptau la cu totul...
Digi FM
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Fiica lui fusese cerută de soție la ultimul concert pe care l-a susținut...
Pro FM
Lady Gaga, complet nemachiată pe scenă în Las Vegas. Imaginile inedite cu artista sunt acum virale
Film Now
Jane Fonda, despre relația complicată cu tatăl său, actorul Henry Fonda: „Nu-l mai văzusem așa. A fost...
Adevarul
Vacanța de coșmar a unui român pe litoralul din Bulgaria: „O mizerie de nedescris. Pe scaune găseai meniul de...
Newsweek
Judecătorii CCR cu pensii speciale de 68.000 lei au decis: Plata CASS la pensie este obligatorie
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Katie Holmes și Joshua Jackson, mișcare surpriză la 22 de ani de la finalul „Dawson's Creek”. Fanii, uluiți...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...