Liderul iliberal al Ungariei, Viktor Orban, își declară sprijinul pentru realegerea lui Donald Trump

Data publicării:
Președintele Donald Trump îi întinde mâna liderului ungar Viktor Orban, în timpul unei vizite a celui din urmă la Casa Albă.
Președintele Donald Trump îi întinde mâna liderului ungar Viktor Orban, în timpul unei vizite a celui din urmă la Casa Albă. Foto: Getty Images

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunțat că își oferă sprijinul pentru președintele american Donald Trump, în eforturile sale de a fi reales pentru al doilea mandat la Casa Albă la alegerile prezidențiale care vor avea loc în luna noiembrie, relatează Agerpres.

„Susţinem victoria lui Donald Trump, deoarece cunoaştem bine diplomaţia guvernelor democrate americane, bazată pe imperialism moral. Am fost forţaţi să-l probăm înainte, nu ne-a plăcut, nu vrem să se repete”, a spus Viktor Orban.

La Budapesta vor avea loc alegeri parlamentare la începutul anului 2022, acestea fiind o provocare pentru liderul ungar a cărui guvernare care se întinde pe un deceniu suferă de pe urma impactului economic și social al pandemiei de coronavirus. 

Ungaria şi alte ţări din Europa Centrală vor plasa eficienţa economică deasupra politicilor Uniunii Europene precum „obiectivele climatice ridicate la absurditate, o Europă socială, un cod fiscal comun şi o societate multiculturală”, a adăugat premierul ungar.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...