11 oameni au murit și 300 au ajuns la spital pentru că au băut vin din nucă de cocos

Data publicării:
Coconut flakes
Foto: GettyImages

Cel puţin 11 persoane au decedat şi peste 300 au fost spitalizate după ce au băut vin din nucă de cocos în Filipine. Printre victime sunt şi persoane care participau la o petrecere de Crăciun, au precizat luni autorităţile locale şi sanitare, citate de Reuters, potrivit Agerpres.

Cazurile de intoxicaţie au apărut în Laguna şi Quezon, două provincii situate la sud de Manila, iar toate persoanele intoxicate au băut lambanog, o băutură populară în aceste regiuni, consumată pe scară largă în timpul sărbătorilor şi la petreceri.

Multe persoane au fost spitalizate la îndemnul primarului Vener Munoz din localitatea Rizal, Laguna, unde s-au înregistrat decesele, de joi până duminică.

Starea a doi dintre pacienţii aflaţi în stare critică s-a îmbunătăţit, a precizat edilul pentru postul local de radio. Vinul din nucă de cocos băut de persoanele intoxicate fusese fabricat în localitatea administrată de acesta, a mai adăugat primarul.

Analize de sânge şi mostre din resturi de lambanog vor fi prelevate şi duse la laborator luni, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Cu toţii aveau o istorie de consum de lambanog”, a mai precizat ministerul, referindu-se la persoanele intoxicate.

O parte din băutură a fost cumpărată pentru a fi consumată în timpul liber şi la petreceri, iar o altă parte a fost donată de oficiali locali în timpul petrecerii de Crăciun”, a adăugat acesta.

Producţia şi vânzările nereglementate de lambanog sunt un fapt comun în Filipine, unde băutura este fabricată frecvent în mod ilegal, folosind aditivi periculoşi.

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Filipine a avertizat anterior despre pericolele şi utilizarea interzisă a metanolului ca aditiv în băuturile fabricate artizanal.

Cu un an în urmă, angajaţi FDA şi forţe de ordine au fost mobilizate pentru a localiza şi a confisca lambanog neînregistrat, ce era vândut în mod direct publicului, vânzătorii riscând să fie puşi sub acuzare.

Anul trecut, 21 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce au consumat lambanog, potrivit relatărilor din presă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Câți angajați are Selly la compania pe care o conduce. Vloggerul a vorbit deschis despre investițiile pe care...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...