800 de străini, între care și români, au făcut cereri să plece din Fâșia Gaza

Data publicării:
palestinieni

Armata israeliană recurge la o nouă tactică în bombardamenele din Fâşia Gaza. Familiile ale căror case urmează să fie lovite sunt apelate la telefon. Apoi, o bombă de mici dimensiuni este detonată peste acoperişul clădirii, după care urmează atacul decisiv în care locuinţa este distrusă în totalitate. Armata israeliană spune că cel puţin 60 de ţinte ale grupării Hamas au fost lovite în ultimele 24 de ore.

În urma tirului israelian, o moschee, un institut psihiatric, dar şi mai multe clădiri oficiale au fost distruse, iar oficialii palestinieni spun că victimele sunt în majoritate civili, femei şi copii.

În aceste condiţii, sute de locuitori din Fâşia Gaza s-au dus la punctul de trecere a frontierei cu Egiptul, pentru a scăpa de bombardamentele israeliene.

„Am văzut care este situaţia, împuşcăturile, lipsa de siguranţă, case care se prăbuşesc pe copii... Nu mai suport şi am decis să plec”, declară o locuitoare din Gaza cu cetățenie germană.

„Am opt copii. Lângă casa mea nu este nimic, dar ei bombardează în continuare”, spune o altă palestiniană cu cetățenie egipteană.

Militanţii Hamas au lansat aproape 700 de rachete spre oraşele israeliene, dintre care numai 140 au fost interceptate de sistemul antirachetă Iron Dome.

Pe străzile din oraşele israeliene se instaurează panica în momentul în care încep să sune sirenele care anunţă atacul cu rachete palestiniene. Oamenii se opresc la primul adăpost sau chiar pe marginea străzii, pentru a se feri de proiectilele lansate de mişcarea Hamas.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”