A început construcția celui mai înalt turn din lume

Data actualizării: Data publicării:
turn

În Dubai au început luni lucările de construcție la cel mai înalt turn din lume, o structură mai înaltă chiar și decât celebrul Burj Khalifa, care în prezent, de la înălțimea de 828 de metri, deține recordul pentru cel mai înalt zgârie-nori din lume, conform AFP.

turn

Suveranul din Dubai, șeicul Mohamed ben Rached Al-Makhtoum, a dat undă verde lucrărilor de construcție a turnului Dubai Creek Harbor, din centrul acestui oraș-stat, scrie Agrepres.

„În 2020, anul Expoziției Universale ce va fi organizată la Dubai, această structură va deveni cel mai înalt turn din lume”, conform unui comunicat publicat cu ocazia deschiderii lucrărilor. 

În luna aprilie gigantul imobiliar Emaar a anunțat construcția acestui turn despre care susținea că va fi mai înalt decât Burj Khalifa, fără a-i preciza însă înălțimea exactă. Costurile construcției au fost estimate la aproximativ 1 miliard de dolari (900 de milioane de euro).

Conceput de arhitectul hispano-elvețian Santiago Calatrava Valls, turnul va fi dotat cu o platformă de observație și între 18 și 20 de etaje rezervate pentru hoteluri și restaurante.

Turnul Burj Khalifa, inaugurat în ianuarie 2010, a devenit una dintre bijuteriile acestui emirat, o destinație turistică din ce în ce mai populară.

În cursa pentru cea mai înaltă clădire din lume, compania Kingdom Holding a prințului saudit Al-Walid ben Talal a lansat construcția la Jeddah (port saudit la Marea Roșie) a unui turn care va depăși înălțimea de 1.000 de metri, conform AFP.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
După ce George Simion l-a jignit, Emmanuel Macron l-a sunat imediat pe Nicușor Dan. Liderul francez i-a spus...
Digi FM
Mesajul unui puști de 12 ani, diagnosticat cu autism, pentru George Simion, după ce l-a jignit pe Nicușor...
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
Cu părul cărunt și un costum masculin reinterpretat, Andie MacDowell a fost regina covorului de la Cannes...
Adevarul
Șoferii pot reduce consumul de carburant cu 15-25% dacă scot un singur element de pe mașină
Newsweek
4.800 lei în plus la pensie în luna iunie pentru un pensionar cu 37 ani munciți. Cum se explică?
Digi FM
Irinel Columbeanu are mari datorii la azil. Pensia nu acoperă nici măcar un sfert din cheltuieli: "Nu-l mai...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Scarlett Johansson, despre colaborarea cu Bill Murray și acuzațiile ce i-au fost aduse actorului: Viața l-a...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...