Alertă de temperaturi glaciale în China: Sunt așteptate valori minime record în unele regiuni

Data publicării:
zapada china
China a emis sâmbătă o alertă de temperaturi glaciale. Foto: Profimedia

China a emis sâmbătă o alertă de temperaturi glaciale, avertizând că mercurul ar putea coborî în termometre până la valori minime record în unele regiuni, la o zi după ce preşedintele Xi Jinping a lansat un apel prin care a cerut "eforturi totale" pentru a răspunde la situaţiile de urgenţă, informează AFP.

Frigul năprasnic s-a instalat la puţin timp după prima ninsoare consistentă care a căzut în această iarnă la Beijing, unde sistemul de transport public a suferit întârzieri, cursele aeriene au fost anulate, iar şinele alunecoase au provocat joi seară o coliziune la metrou care a cauzat rănirea a peste o sută de persoane.

Autorităţile meteorologice ale ţării au emis sâmbătă dimineaţă o avertizare de temperaturi scăzute, prognozând un val de frig în "cea mai mare parte" a Chinei, care va dura până marţi, scrie Agerpres.

Potrivit agenţiei naţionale de presă China Nouă, care citează autorităţile de la Beijing, "în unele regiuni din nordul Chinei şi de-a lungul Fluviului Galben şi a râului Huai, temperaturile ar putea să se apropie sau să depăşească nivelurile record pentru această perioadă a anului".

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Sfidând vremea deja geroasă, turiştii din Beijing au înfruntat vineri vântul muşcător pe Marele Zid, aflat în munţii care înconjoară oraşul şi care a fost acoperit de un strat subţire de zăpadă.

Vremea neobişnuit de rece ar trebui să se răspândească şi în alte părţi ale Chinei, avertizarea oficială de sâmbătă adăugând că sunt aşteptate temperaturi minime zilnice de 0 grade Celsius în următoarele zile în partea de sud a provinciei Guizhou, la aproximativ 300 de kilometri de graniţa cu Vietnam.

În timp ce ţara se pregăteşte pentru scăderea temperaturilor, preşedintele Xi Jinping a cerut să se facă "eforturi totale pentru a răspunde la situaţii de urgenţă", a relatat vineri seară presa de stat chineză.

În faţa "riscurilor mari de catastrofe" generate de iminentul val de frig, preşedintele Xi "a declarat că o atenţie specială ar trebui acordată prevenirii dezastrelor şi muncii de ajutorare", a relatat China Nouă.

"Capacităţile de aprovizionare cu cărbune, electricitate, petrol şi gaze trebuie consolidate şi trebuie să se lucreze pentru a securiza aprovizionarea cu energie şi pentru a se asigura că populaţia are căldură în locuinţe", a adăugat preşedintele Xi, potrivit aceleiaşi surse.

Temperaturile glaciale vin după o vară cu recorduri de căldură şi inundaţii devastatoare în nordul Chinei, în timp ce experţii avertizează asupra unui risc crescut de condiţii meteorologice extreme ce ar fi provocate de schimbările climatice.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...