Americanii îi înarmează pe kurzii din Irak

Data publicării:
kurd inarmat

Luptele dintre forţele kurde şi membrii grupării Statul Islamic sunt tot mai dure. Statele Unite au distrus mai multe poziţii ale islamiştilor din apropiere de Erbil, ceea ce le-a permis kurzilor să recâştige două localităţi. În schimb, jihadiştii i-au înfrânt pe kurzi în oraşul estic Jalawla.

Situaţia continuă să fie, însă, disperată pentru membrii minorităţii religioase Yazidi, izolaţi pe un munte din Irak. 500 au fost omorâţi, iar 300 de femei transformate în sclave de jihadişti. Norocoşii care au reuşit să scape din infern au poveşti de groază.

Am fost nevoiţi să ne refugiem pe munte. Mulţi copii şi bătrâni au murit şi abia am putut să fugim apoi de acolo, câţiva dintre noi. Ne-au luat fetele şi femeile...”, povestește un bărbat.

Zeci de mii de oameni suferă în continuare pe acel munte. Supravieţuiesc graţie alimentelor paraşutate de aviaţia americană şi britanică, în timp ce situaţia din Irak provoacă îngrijorare şi în rândul oficialilor NATO.

Suntem foarte îngrijoraţi de acţiunile aşa-numitului Stat Islamic, ce nu este decât un grup de terorişti. Este extrem de important să le oprim avansarea”, a declarat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Între timp, preşedintele irakian încearcă să aducă pacea. L-a înlocuit pe premierul acuzat de minorităţi că a provocat haosul ce stăpâneşte acum Irakul.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Schimbări uriașe la sănătate. Ce români pot pierde calitatea de asigurat și ce modificări apar la contribuții
Digi FM
Picase examenul de Bacalaureat 2025, dar după contestație aproape i s-a dublat nota. Eroarea care i-a dat...
Pro FM
Sean „Diddy” Combs rămâne în arest: de ce i-a fost refuzată eliberarea pe cauțiune și cât ar mai putea sta în...
Film Now
Charlize Theron nu vrea să audă de relații cu bărbați din industria filmului: "Doamne ferește! Nu e un lucru...
Adevarul
„Bântuiți de Labubu”. Dr. Mihai Craiu, avertisment despre „cocktailul toxic” asupra minții și sufletului...
Newsweek
Anunțul ministrului Muncii despre pensii care "lovește" în 4.000.000 pensionari...
Digi FM
VIDEO Bolidul lui Diogo Jota, doar un morman de cenușă! Lamborghini-ul în care se aflau atacantul de la...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Reacția unui taur când este urmărit de doi jaguari. Animalul nu s-a lăsat deloc intimidat de feline
Film Now
Charlize Theron împarte publicul în două tabere, după declarațiile „picante” despre viața sa intimă...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...