Aproape 100 de morți în Nepal. Localnicii refuză să se întoarcă în case de teama unui nou cutremur

Data publicării:
CUTREMUR NOU LOVESTE NEPAL GETTY-1

Pentru a doua oară în aproape trei săptămâni, nepalezii au privit cu groază cum clădirile din jurul lor se prăbuşesc în urma mişcărilor tectonice extrem de violente.

Voluntarii unui orfelinat din Kathmandu i-au luat pe copii în braţe şi au fugit în stradă pentru a nu fi prinşi sub bucăţile ce se desprindeau din clădire.

Noi tabere de corturi au fost ridicate în spaţii libere, mai ales în apropierea aeroporturilor. Chiar şi cei ale căror case au rămas în picioare după cutremur spun că vor trăi în stradă de teama unor noi replici puternice.

Între timp, comunitatea internaţională se mobilizează din nou în ajutorul Nepalului. La fel şi alpinistul român Alex Găvan. El a supravieţuit cutremurului de luna trecută şi avalanşei de pe Everest, aşa că înţelege perfect drama milioanelor de nepalezi.

Un cutremur peste alt cutremur este o veste extrem de dură şi de tristă pentru mine. Oamenii aştia au nevoie de noi şi, aşa cum ştiţi, de când am ieşit din zona de risc am început să mă gândesc cu aş putea să fac ceva care să conteze împreună cu echipa mea. De atunci lucrăm 24 din 24 pentru a putea face funcţională acea platformă şi acea campanie prin care oamenii să poată face ceva pentru cei din Nepal”, spune Alex Găvan.

Ajutoarele continuă să ajungă în zonele unde localităţi întregi au fost distruse la cutremurul din 25 aprilie.

Un elicopter al armatei americane a dispărut în timp ce livra ajutoare victimelor cutremurului. Şase americani şi doi nepalezi erau la bord. Căutările au fost reluate în această dimineaţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană cu cele mai sigure autostrăzi. Aici se înregistrează cele mai puține accidente rutiere
Digi FM
Victor Ponta, fotografiat ținându-se de mână cu o tânără, la câteva luni de la divorțul de Daciana Sârbu...
Pro FM
Travis Kelce, ajutat de garda de corp a lui Taylor Swift pentru un gest romantic. Cei doi au fost surprinși...
Film Now
Tia Carrere sfidează trecerea timpului. Ce spune despre secretele frumuseții ei la 58 de ani: „Încerc să fiu...
Adevarul
Tudor Chirilă critică dur componența noului Guvern. Cui trebuie să-i spună Bolojan „băi, băiatule, trebuie să...
Newsweek
OFICIAL Casa de Pensii recunoaște că nu poate recalcula pensiile. 1.000.000 pensionari pierd bani
Digi FM
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan. Noul premier al României a divorțat de fosta soție în 2013
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Johnny Depp, declarații rare despre copiii săi: „Eram tati. Nu vă pot spune cât de mult mi-a plăcut să fiu...
UTV
Bianca Censori, apariție provocatoare în New York alături de Kanye West. Arhitecta ales să poarte o ținută...