Armistițiul în Nagorno-Karabah, încălcat. Au fost raportate „schimburi de focuri de armă automată” și răniți

Data publicării:
spoldati azeri in nagorno karabah
Soldați azeri FOTO: Profimedia Images

Armata rusă a semnalat sâmbătă o încălcare o armistiţiului care a pus capăt în noiembrie luptelor dintre Azerbaidjan şi Armenia în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, relatează AFP, preluată de Agerpres.

„Un caz de încălcare a armistiţiului a fost semnalat la 11 decembrie (vineri) în districtul Hadrut”, a anunțat Ministerul rus al Apărării, care a desfăşurat forţe de menţinere a păcii la faţa locului, conform unui comunicat publicat sâmbătă.

Și armata armeană a raportat "atacuri" ale Azerbaidjanului în direcţia a două sate rămase sub controlul forţelor din Nagorno-Karabah.

În replică, Ministerul azer al Apărării a denunţat "provocările" armene, adăugând că au fost luate "contramăsuri corespunzătoare".

Potrivit acestei surse, "armistiţiul este respectat în prezent".

Un purtător de cuvânt al forţelor ruse de menţinere a păcii, citat de agenţia de presă RIA Novosti, a confirmat sâmbătă că au existat "schimburi de focuri de armă automată". El a adăugat că le-au fost transmise apeluri "rapide" celor două părţi pentru a respecta armistiţiul.

Anterior în cursul zilei de sâmbătă, forţele din Nagorno-Karabah au anunţat că trei dintre luptătorii lor au fost răniţi într-un atac al forţelor azere.

Trupe azere au atacat vineri seară combatanţi armeni şi "trei au fost răniţi în schimbul de focuri care a urmat", a transmis Ministerul Apărării din regiune.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita