AVION DISPĂRUT. Expert în aviație: Putem să ne gândim chiar la ciocnirea cu un obiect aerocosmic neidentificat

Data publicării:
avion
0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

„Dârele de petrol pot să fie o probă semnificativă a prăbușirii aeronavei și inclusiv a faptului că semnalele stației, pe 121,5 pentru avioane precum și 243 pentru zona militară, nu au fost interceptate. Înseamnă că avionul a căzut într-o zonă de mare adâncime iar prezența celor nouă nave este datorită faptului că se încearcă cu ajutorul unor sonare să se stabilească locul exact al prăbușirii”, a spus Sorin Stoicescu, expert în aviație.

Despre faptul că un italian şi un austriac, ale căror nume apar pe lista de îmbarcare, dar care nu se aflau la bord, iar autorităţile cred că alţi indivizi le-au folosit paşapoartele, Sorin Stoicescu a precizat că acest avion era unul modern „care cu siguranță avea cabina foarte ranforsată”.

„Un atac terorist sau banditesc se lovea de această problemă, bineînțeles, dacă la bord s-au respectat toate regulile privind ținerea ușii închise la cabină”, a menționat expertul în aviație.

Printre cauzele posibile care ar fi putut să ducă la prăbușirea avionului, Sorin Stoicescu a enumerat un atac banditesc, o cedare tehnică sau chiar ciocnirea cu un obiect aerocosmic neidentificat.

„Pe de altă parte, putem să ne gândim în același timp la o cedare tehnică, de exemplu la sistemul automat de tracțiune al motoarelor, la motoare în sine sau alte sisteme. Există vicii ascunse la orice aeronavă, oricât ar fi de modernă, și putem să ne gândim la foarte multe ipoteze. În cazul de față putem să ne gândim chiar la lovirea unui obiect aerocosmic neidentificat. Cine știe”, a adăugat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Macron, gest urât faţă de Kate Middleton! Prinţesa nici nu a ştiut cum să reacţioneze, fotografii au surprins...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie...
Film Now
„Mâinile îți trădează vârsta!”. Fanii o acuză pe Nicole Kidman că și-a „înghețat fața”, după recenta apariție...
Adevarul
Un bucureștean a reclamat o parcare ilegală, dar s-a trezit tot el amendat: „Prima și ultima mea sesizare la...
Newsweek
Ministrul muncii anunță 100 lei în plus la pensie pentru familiile de pensionari. Cum iau banii?
Digi FM
De ce plătesc CASS mamele și pensionarii cu venituri de peste 3000 de lei. Bolojan: „Nu mai putem fi o ţară...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu