„Corăbiile negre” și tunurile țarului: Cum a căzut pradă un rege al Spaniei uneia dintre cele mai mari escrocherii din istorie

Data publicării:
un tun rusesc din cetatea Castro din Vigo, Spania
Tunurile rusești de pe coasta Spaniei sunt tot ce a mai rămas din „Corăbiile negre” pe care țarul Alexandru I i le-a vândut regelui Ferdinand al VII-lea în 1817 și care s-au dovedit a fi o afacere foarte păguboasă pentru spanioli. Foto: O Castro Park / El Pais

Tunurile rusești care se găsesc astăzi în diverse orașe de pe coasta Spaniei, de la Cartagena în sudul țării și până la Ferrol în nord-vest, sunt de fapt rămășițele uneia dintre cele mai mari escrocherii din istorie – tot ce a mai rămas din așa-numitele „Corăbii negre” vândute de Țarul Alexandru I al Rusiei regelui Spaniei, Ferdinand al VII-lea, scrie El Pais.

Potrivit calculelor academicianului spaniol Diego Quevedo Carmona, specializat în istorie navală, 630 de tunuri din Rusia au ajuns în Spania. Cel puțin 18 dintre ele au devenit acum piese de muzeu sau au fost expuse în grădini publice sau în piețe din orașe precum Vigo, Cadiz, Ferrol sau Cartagena, în timp ce multe altele au fost reciclate și folosite pentru consolidarea fundației unor clădiri sau pe post de babale (piese metalice de care se fixează parâmele la acostare).

Motivul pentru care sunt așa de multe tunuri rusești în Spania este că regele spaniol Ferdinand al VII-lea a făcut o afacere extrem de proastă cu țarul Alexandru I într-un moment când casa regală a Spaniei avea nevoie urgentă de corăbii pentru a încerca să păstreze controlul asupra coloniilor de peste oceane.

tunuri-rusești-spania-cartagena-2
În total, 630 de tunuri rusești au ajuns în Spania, dar niciunul dintre ele nu a fost folosit vreodată în luptă. Captură foto: El Pais

În timpul domniei lui Ferdinand al VII-lea, Spania a pierdut aproape toate coloniile din America, iar în țară a izbucnit un uriaș război civil (Primul război carlist) imediat după moartea sa.

„Spania pierduse o mare flotă de nave de război în Bătălia de la Trafalgar (1805)”, a spus Carmona, care a explicat că regele Ferdinand al VII-lea nu a mai vrut să aștepte până când corăbiile pierdute în înfrângerea contra marinei regale britanice puteau fi înlocuite cu unele noi, astfel că s-a decis să cumpere opt nave ale Imperiul Țarist.

Acordul a fost semnat pe 11 august 1817, iar Spania urma să plătească Rusiei 68 de milioane de reali.

Corăbiile din lemn de pin, aflate sub comanda contraamiralului Anton Vasilievici von Moller, și-au început călătoria din Tallinn în octombrie 1817 și au ajuns la Cadiz abia anul următor pe data de 21 februarie. În cele patru luni, echipajul flotei a trebuit să oprească de mai multe ori în diverse porturi pentru a efectua „multiple” reparații.

Când navele au ajuns în sfârșit în Spania, partea rusească a înșelătoriei a fost dezvăluită: corăbiile se găseau într-o condiție foarte slabă. Ele au rămas cunoscute sub denumirea de „Corăbiile negre”, nu doar pentru că lemnul avea o culoare mai întunecată, ci și pentru că navele fuseseră unse cu gudron ca să nu se scufunde.

țarul-Alexandru-I-regele-Ferdinand-VII
Navele pe care țarul Alexandru I (stânga) i le-a vândut regelui Ferdinand al VII-lea (dreapta) au ajuns în Spania într-o stare atât de proastă încât au fost comparate cu niște „adevărate epave”. Colaj foto: Profimedia Images

Lemnul navelor era crăpat și erau găuri peste tot pe unde putea pătrunde apa. După ce au fost inspectate în port, s-a constatat că cele mai multe dintre ele s-au degradat dincolo de punctul în care mai puteau fi reparate. Doar piesele din fier mai puteau fi folosite.

Ferdinand i s-a plâns țarului, care a recunoscut că vasele au ajuns într-o stare dezastruoasă și a mai trimis trei fregate care au ajuns din Rusia în octombrie 1818.

Fiecare corabie avea între 36 și 76 de tunuri. Două dintre nave au reușit să traverseze Oceanul Atlantic, dar ghinionul a dat din nou peste spanioli: vasul redenumit Reina Isabel (în onoarea Reginei Isabela de Castilia) a fost capturat în Chile de luptătorii pentru independență, în timp ce Viva a fost scufundată în Havana.

Fregata redenumită Alejandro I a început să ia apă în timp ce traversa Atlanticul și a trebuit să se întoarcă în Spania. Lemnul folosit în construcția navelor rusești rezista foarte bine la frigul din Marea Baltică, dar nu era bun pentru călătoriile lungi prin ape calde.

Navele pe care țarul Alexandru I i le-a vândut regelui Spaniei au fost niște „adevărate epave”, a spus Carmona.

The Battle of Trafalgar was a major naval engagement fought off the coast of Spain near Cadiz. The outcome was a major victory for the Royal Navy. It saw the destruction of the French and Spanish fleets and ensured British naval domination for the forseea
Regele Spaniei avea nevoie disperată de nave de război pentru a încerca să păstreze controlul asupra coloniilor din America, după ce o mare parte din flota spaniolă a fost distrusă în Bătălia de la Trafalgar (1805). Foto: Profimedia Images

Afacerea ratată cu corăbii a avut de-a face și cu corupția care afecta la acea vreme Casa de Bourbon, care avea legături cu ambasadorul rus în Spania. O parte din banii care fuseseră alocați tranzacției au dispărut înainte să mai ajungă la vânzător, fiind probabil furați de unii dintre consilierii lui Ferdinand al VII-lea.

Rusia a primit până la urmă ceva mai mult de jumătate din suma stipulată în contract și a încercat fără succes să obțină restul banilor timp de un deceniu după aceea. Afacerea a fost negociată de apropiați ai regelui Spaniei fără știința sau implicarea ministrului de stat și ai celor responsabili pentru marină și trezorerie.

Cele mai multe dintre „Corăbiile negre”, cu lemnul lor mâncat de molii, au fost dezasamblate în perioada 1821-1823. Doar o parte din provizii și piesele de artilerie au mai putut fi reutilizate.

Unele dintre tunuri au fost montate pe nave spaniole, precum Guerrero, Constitucion, Soberano sau Heroe, dar au rămas însemnate pentru totdeauna cu vulturul imperial cu două capete – simbolul folosit de țarii Rusiei.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce i-au făcut lui Piedone la finalul percheziției. Șeful ANPC și-a ieșit din minți: „Mă lăsați să..
Digi FM
Oana Roman, mesaj emoționant pentru tatăl său, Petre Roman, la împlinirea a 79 de ani: „Ce privilegiu imens...
Pro FM
t.A.T.u, din nou pe scenă după 20 de ani. Reacțiile, extrem de dure: „Au spus că nu se suportă. Oare au rămas...
Film Now
Henry Cavill e tată de fată. Comentariu rar al starului, despre viața de familie alături de Natalie Viscuso...
Adevarul
Secretele celei mai apreciate cetăți din România. Străinii rămân uimiți: „Acest oraș este subestimat față de...
Newsweek
600.000 pensionari pierd 6000 lei la pensie. Mica recalculare amânată un an. Ministrul muncii anunță
Digi FM
Unde ar putea fi înmormântat Felix Baumgartner. Familia cere discreție totală la ceremonie
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
A depășit pragul de jumătate de miliard de dolari încasări la nivel global. Al patrulea cel mai de succes...
UTV
Mihaela Rădulescu, devastată de moartea lui Felix Baumgartner: „Sunt pierdută fără el. A murit făcând ceea ce...