Video Incendii de vegetație în Australia. Autoritățile au cerut locuitorilor să ignore lockdown-ul și să fugă: "Este numai pământ ars"

Data actualizării: Data publicării:
Incendii de vegetație în Australia, pompier cu flacari in spate
Incendii de vegetație în Australia. Foto: Profimedia Images

Incendiile de vegetație din vestul Australiei au distrus cel puțin 71 de locuințe din orașul Perth, zonă aflată în lockdown după depistarea primului caz de coronavirus. Autoritățile le-au cerut oamenilor să ignore restricțiile și să părăsească regiunea. 

Incendiul a devastat mari întinderi de teren pe dealurile din Perth, al patrulea oraş ca mărime din ţară, şi se deplasează spre zone mai dens populate. Până în prezent, nu a fost semnalat niciun deces sau grav rănit, informează EFE şi AFP, preluate de Agerpres.

"Este numai pământ ars. Chiar şi unde mă aflu eu focul arde în continuare, iar echipele sunt nevoite să reacţioneze foarte repede", a declarat primarul Kevin Bailey la postul naţional de televiziune ABC.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Fumul a întunecat cerul deasupra oraşului Perth, la circa 30 de kilometri vest de incendiul care se întindea marţi pe o rază de 75 de kilometri. Sute de oameni au fost nevoite să fugă din regiune şi mulţi şi-au petrecut noaptea în centre de evacuare.

"Pentru persoanele care şi-au pierdut casa, este îngrozitor. Gândurile noastre sunt alături de acestea", a declarat Darren Klemm, comisar pentru incendii şi situaţii de urgenţă în Australia de Vest.

"Evacuarea trece peste toate cerinţele de carantină pe care le-ar putea avea oamenii", a insistat el, în timp ce două milioane de persoane intră în a treia zi de lockdown în regiunea oraşului Perth.

australia incendii
Incendii de vegetație în Australia. Foto: Profimedia Images

Două milioane de australieni au intrat în lockdown după depistarea unui singur caz de Covid

Două milioane de australieni au intrat de luni în carantină, timp de cinci zile, după ce a fost descoperit un singur caz de coronavirus în Perth, cel mai mare oraș din vestul Australiei. Potrivit autorităților din zonă, cazul de infectare este unul singular. Nicio altă persoană nu a fost confirmată cu virusul SARS-CoV-2.

Persoana care a fost depistată pozitiv este paznic al unui hotel din Perth și tocmai revenise în țară dintr-o călătorie în străinătate, de unde se presupune că ar fi contactat virusul, notează Reuters.

Oamenilor afectați de incendiile de vegetație li s-a cerut să uite de lockdown și să plece din casele în flăcări. 

Mai multe alerte de urgenţă au fost lansate în contextul în care situaţia se înrăutăţeşte cu puternice rafale de vânt prevăzute miercuri care riscă să înteţească focul.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
Dua Lipa și iubitul ei, Callum Turner, fotografiați pe străzile din New York. Cei doi nu-și pot ține mâinile...
Film Now
Adevărul despre viața lui Johnny Depp, la aproape doi ani de la procesul cu Amber Heard: „Nu există...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiica cea mare a lui Bruce Willis, noi dezvăluiri despre starea de sănătate a actorului: „Ce mi se pare...