Video&Foto „Noaptea democrației” în Turcia: Sute de mii de oameni protestează împotriva regimului Erdogan. Violențe la Istanbul și Izmir
Data actualizării: Data publicării:
Protestatarii s-au îndreptat către primăria din Istanbul la apelul Partidului Republican la Poporului. Sursa foto: Profimedia Images
Opoziţia turcă a convocat vineri seară o „noapte a democraţiei”, făcând apel la o mare demonstraţie pentru a denunţa arestarea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, în pofida avertismentului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan care a promis că nu va ceda în faţa „terorii străzii”.
În a treia zi de manifestaţii, protestatarii au început să se îndrepte către primăria din Istanbul la apelul Partidului Republican la Poporului (CHP), prima forţă de opoziţie şi formaţiunea din care face parte Imamoglu, informează Agerpres. Manifestanţii poartă pancarte cu mesaje precum 'Nu vă fie frică, poporul este aici' şi 'Drept, lege, justiţie'.
Incidente au izbucnit vineri seara la Istanbul şi Izmir (vest) între manifestanţi şi poliţişti în cursul mitingurilor convocate de opoziţie în sprijinul primarului Istanbulului. La Istanbul, poliţia a folosit gloanţe de cauciuc, iar în Izmir, al treilea oraş al ţării, forţele de ordine au recurs la tunuri cu apă, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni locale.
Liderul principalului partid al opoziţiei turce, Partidul Republican al Poporului (CHP), Ozgur Ozel, a declarat că 300.000 de manifestanţi s-au adunat vineri seara la Istanbul în sprijinul primarului oraşului Ekrem Imamoglu, arestat miercuri pentru "corupţie" şi "terorism".
În Eskișehir au ieșit în stradă în jur de zece mii de oameni, iar unul dintre tinerii care au participat la protest a declarat în exclusivitate pentru Digi24 că erau prezenți în jur de 500 de jandarmi și forțe de ordine.
„Motivul pentru care am participat la proteste este că primarul Istanbulului, unul dintre cele mai mari orașe din Europa și chiar din lume, a fost aruncat în închisoare într-un mod care nu este în conformitate cu justiția”, a declarat Ahmet pentru Digi24.
Acuzat de 'corupţie' şi 'terorism', primarul Ekrem Imamoglu ar urma să fie desemnat oficial duminică în funcţia de candidat al CHP la alegerile prezidenţiale.
Liderul CHP, Ozgur Ozel, le-a cerut turcilor să iasă pe străzi la ora locală 20:30 (17:30 GMT), după iftar (masa luată în fiecare seară de către musulmani după apusul soarelui în timpul Ramadanului), „în 81 de provincii şi 973 de districte” ale ţării, în pofida avertismentelor lansate de autorităţi.
Două poduri şi mai multe bulevarde mari ce permiteau accesul către primăria metropolei turce au fost închise circulaţiei vineri pentru 24 de ore. Apeluri la manifestaţii au fost lansate în peste 45 de oraşe din Turcia, printre care Izmir şi capitala Ankara, o mişcare de contestare populară inedită după revolta din 2013 din Istanbul.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ministrul turc al justiţiei, Yilmaz Tunç, a calificat drept „ilegale şi inacceptabile” apelurile repetate ale opoziţiei la manifestaţii.
La Istanbul, situaţia s-a tensionat de joi seară şi poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc pentru a bloca manifestanţii care se îndreptau către piaţa Taksim, loc emblematic pentru mişcările de contestare din ultimii ani.
Poliţia a folosit tunuri cu apă şi gloanţe de cauciuc la Ankara joi şi apoi din nou vineri, pentru a dispersa studenţii care demonstrau. Au fost arestate 53 de persoane, iar 16 poliţişti au fost răniţi în timpul ciocnirilor cu demonstranţii. Potrivit media turce, audierea lui Ekrem Imamoglu s-a încheiat vineri după-amiază. Seara oamenii au ieșit din nou în stradă.