Noi imagini cu cel mai căutat terorist, Salah Abdeslam

Data publicării:
terorist

14 noiembrie, ora 9.45. Au trecut doar câteva ore de la atentatele care au însângerat Parisul. Salah Abdeslam este surprins în compania unuia dintre complici săi, identificat ulterior drept Hamza Attou. Anchetatorii spun că lângă maşină îl aştepta un al doilea complice: Mohammed Amri. Autorităţile ştiu acum că imediat după atacurile din Paris teroristul şi-a contactat tovarăşii şi le-a cerut să-l ducă în Belgia. Trei filtre de poliţie i-au oprit pe drum. Au fost lăsaţi să-şi continue de fiecare dată drumul.

„În acel moment, a arătat adevărata sa Carte de Identitate, ceea ce înseamnă că nu se gândise să revină cu documente false, poate că nu se gândise să mai revină vreodată,” spune Koens Geens, ministrul belgian al Justiţiei.

„Autorităţile franceze mi-au spus că, în cazul în care controlul ar fi avut loc cu 15 minute mai tâziu, dacă ar fi trecut frontiera un sfert de oră mai târziu, s-ar fi găsit în baza lor specială de date,” declară Jan Jambon, ministrul belgian de Interne.

În imagini, Salah Abdeslam are capul descoperit şi mâinile în buzunare. Complicii teroristului au mărturisit ulterior că se drogaseră împreună. De aceea păreau relaxaţi, deşi erau pe fugă. Attou şi Amri le-au povestit anchetatorilor că l-au lăsat pe Abdeslam într-o suburbie a capitalei Bruxelles. De aici a fost preluat de un alt complice, Ali Oulkadi, arestat şi el alături de ceilalţi doi la scurt timp după ce au ajuns în contact cu Salah Abdeslam.

„În primul rând, a spus că nu l-a găsit într-o stare normală. Era foarte preocupat de rezultatul atentatelor, dacă îmi permiteţi să mă exprim în acest fel,” explică Olivier Martins, avocatul lui Ali Oulkadi.

La câteva săptămâni după acel moment, forţele speciale belgiene au fost la un pas de a-l prinde pe Abdeslam, în urma unei descinderi la periferia Bruxellesului. Săptămâna trecută, anchetatorii belgieni au anunţat că au găsit o amprentă a teroristului într-un cartier al capitalei, dar nimeni nu poate spune în acest moment unde se află Salah Abdeslam. 130 de oameni au fost ucişi în atentatele de pe 13 noiembrie din Paris. Cel mai grav atac a avut loc la Bataclan, un teatru din arondismentul 11: 89 de oameni au fost mitraliaţi de trei terorişti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Județele care vor fi lovite de furtuni și vijelii până duminică. ANM a emis cod galben, zonele vizate
Digi FM
Durerea unei prietene a papei Francisc. O călugăriță apropiată acestuia, lăsată să încalce protocolul și să...
Pro FM
Cine este Mary Austin, care a fost la un pas de a se căsători cu Freddie Mercury și care a moștenit o mare...
Film Now
Al Pacino, deținător al „triplei coroane” a actoriei, împlineşte 85 de ani. „Am fost un tip destul de norocos...
Adevarul
Virusurile care pot declanșa cancer: specialiștii avertizează că unul din cinci decese oncologice ar putea fi...
Newsweek
Pensionarii rămân cu bani mai mulți la pensie. S-a dat Ordinul care taie debitele dintr-o semnătură
Digi FM
"L-am strigat pe nume, dar nu mi-a răspuns. Atunci am ştiut că nu mai era nimic de făcut". Medicul papei...
Digi World
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Digi Animal World
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț...
Film Now
George Clooney, în direct la tv, după ce internetul l-a criticat fără milă pentru noua lui culoare de păr...
UTV
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”