O femeie de 90 de ani a fost găsită în viață, sub dărâmături, la cinci zile de la cutremurul din Japonia

Data actualizării: Data publicării:
echipe de salvatori la cladiri prabusite dupa cutremurul din japonia
O femeie de 90 de ani a fost găsită în viață, sub dărâmături, la cinci zile de la cutremurul din Japonia. Foto: Profimedia

O femeie în vârstă de 90 de ani a fost găsită în viață sub dărâmături, la cinci zile după cutremurul devastator care a lovit centrul Japoniei, relatează BBC.com.

Salvatorii au descoperit-o pe femeie sub dărâmăturile unei clădiri cu două etaje din orașul Suzu. Cutremurul cu magnitudinea de 7,5 a lovit Japonia luni.

Peste 120 de persoane au fost confirmate moarte, iar 200 sunt date dispărute.

Potrivit ziarului Yomiuri Shimbun, 100 de salvatori au fost trimiși în orașul Suzu.

Citând surse ale poliției locale, ziarul a relatat că femeia în vârstă a comunicat cu salvatorii, și suferea de hipotermie.

În același loc, echipele de intervenție au găsit și o femeie în vârstă de 40 de ani în stop cardiorespirator, potrivit autorităților.

Primele 72 de ore ale unei operațiuni de salvare sunt considerate critice, deoarece, după aceea, șansele de a găsi oameni în viață scad substanțial. Cele două femei au fost găsite la câteva zile după ce acel termen a trecut.

Autoritățile din Japonia folosesc elicoptere pentru operațiuni de salvare și livrează provizii în zone izolate, deoarece mai multe drumuri nu pot fi folosite.

Potrivit postului public NHK, eforturile de salvare ar putea fi îngreunate din cauza vremii duminică. În unele zone afectate de cutremur, autoritățile au spus că chiar și o cantitate mică de ploaie ar putea declanșa mai multe alunecări de teren.

De asemenea, ei au avertizat că duminică este așteptat un front rece, care ar putea aduce ninsori până luni în zonele muntoase din prefectura Ishikawa, lovită de cutremur.

Peste 30.000 de oameni sunt cazați în adăposturi guvernamentale, spun autoritățile.

Până sâmbătă, aproximativ 23.200 de gospodării nu aveau electricitate în Ishikawa, iar peste 66.400 nu aveau apă curentă.

Guvernatorul Ishikawa, Hiroshi Hase, a declarat că prefectura se confruntă cu „situații extrem de grave”.

El a avertizat, de asemenea, că reluarea furnizării apei va dura mult, „întrucât multe conducte de apă au suferit avarii”.

Unele spitale și facilități pentru îngrijirea persoanelor în vârstă și a persoanelor cu dizabilități duc, de asemenea, lipsă de energie electrică și apă.

Japonia este una dintre cele mai active țări din lume din punct de vedere seismic, iar activitatea a crescut în jurul orașului Noto de la sfârșitul anului 2020. Peste 500 de cutremure mici și medii s-au produs în ultimii trei ani.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locul de muncă plătit cu 5.000 de euro unde tot ce trebuie să faci este să stai 10 zile în pat. Cum te poți...
Digi FM
Cum arată Alexia, adolescenta căreia medicii i-au replantat brațele, la doi ani de la accidentul teribil. Are...
Pro FM
De ce s-a despărțit Feli de tatăl fiicei ei. Artista, noi declarații: „Nu am vrut ca Nora să trăiască ce am...
Film Now
Kate Hudson, protagonista unui accident vestimentar. Justin Theroux a fost pe fază și a salvat-o pe actriță
Adevarul
Bărbat abandonat de ambulanță în tufișuri: „Sunt încă șocat de întâmplarea pe care am trăit-o”
Newsweek
Hotel de 2 stele la 600€. Ce sumă uriașă se ia din pensie pentru biletele de trament?
Digi FM
Mama Ronei Hartner, copleșită de durere în ziua în care fiica ei ar fi împlinit 52 de ani: „A fost o zi...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când pompierii salvează o capră blocată la etajul cinci al unui bloc din Madrid. Cum a reacționat...
Film Now
Cui a lăsat Gene Hackman averea de 80 de milioane de dolari. Un expert juridic a rupt tăcerea: „Copiii ar...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă