O țară înghițită de ocean și un guru fugar. Cum a ajuns un grup de călugări-escroci la un pas să controleze teritorii uriașe în Bolivia

Data actualizării: Data publicării:
adepții lui guru Nithyananda în Bolivia
Înainte să se infiltreze în Bolivia, adepții lui guru Nithyananda (dreapta) au încercat scheme similare și în Paraguay și Ecuador. Colaj foto: Profimedia Images / Asamblea Del Pueblo Guarani

Sub pretextul că au venit să ajute populația locală cu remedii miraculoase și să protejeze mediul, după ce propria lor națiune s-ar fi scufundat în ocean din cauza schimbărilor climatice, adepții unui lider spiritual hindus căutat de poliție în India au apărut în mai multe țări din America Latină în încercarea de a obține mari suprafețe de teren pentru țara lor fictivă, Kailasa. În Bolivia, călugării falși au reușit să îi păcălească pe liderii unor comunități indigene, în urma unor înțelegeri ilegale negociate în secret, să le cedeze un teritoriu de trei ori mai mare decât New Delhi, provocând furia localnicilor.

În septembrie 2024, trei cetățeni irlandezi au ajuns în orașul bolivian Beni pretinzând că sunt călugări hinduși. Îmbrăcați în robe portocali, ei s-au prezentat drept protectori ai naturii îngrijorați de incendiile de vegetație care au distrus peste 10 milioane de hectare cu un an în urmă în regiunile Chiquitania și Amazon.

Cei trei s-au stabilit în localitatea Exaltacion, acolo unde le-au oferit localnicilor cursuri gratis de terapie prin yoga și meditație, potrivit El Pais.

Câteva săptămâni mai târziu, alte 17 persoane – de proveniență din India și China – li s-au alăturat celor trei irlandezi, aducând cu ei remedii pe bază de plante și promițând comunității locale ajutoare alimentare.

Strategia lor, prin care s-au dat drept emisari ai așa numitei națiuni Kailasa, era menită să le câștige încrederea localnicilor. În același timp, aceștia semnau contracte de închiriere cu liderii comunităților băștinașe pentru terenuri de aproape jumătate de milion de hectare – o întindere de aproape trei ori mai mare decât New Delhi – în schimbul a ceva mai puțin de 200.000 de dolari.

„Oamenii sunt supărați pentru că s-a profitat de bunăvoința lor. Li s-au oferit medicamente și ajutor medical, dar nu au fost informați în niciun moment despre închirierea sau donarea pământului lor”, a spus Justo Molina, președintele Confederației Popoarelor Băștinașe din Estul Boliviei (CIDOB).

Din CIDOB fac parte 34 de grupuri indigene ce trăiesc în regiunile Chaco și Amazon din Bolivia, printre care se numără și populațiile Baure, Cayubaba și Esse Eijja. Acestea sunt cele trei națiuni pe care „reprezentanții” statului inventat au încercat să le exploateze.

Emisarii” unei țări care nu există i-au păcălit pe liderii unor comunități băștinașe din Bolivia

În schimbul vastelor teritorii cedate, șarlatanii s-au oferit să protejeze biodiversitatea endemică și să contribuie cu sume anuale de până la 108.000 de dolari.

Membrii sectei religioase, care au fost reținuți și deportați din Bolivia pe data de 24 martie în Irlanda, SUA, China și Suedia, s-au prezentat în fața liderilor indigeni drept ambasadori ai primei „națiuni hinduse suverane” din lume – Kailasa.

guru-Nithyananda-india-arest
Guru Nithyananda, care susține că a fondat prima „națiune hindusă suverană” din lume, este căutat de autoritățile din India pentru tortură și abuzuri asupra copiilor, printre altele. Foto: Profimedia Images

Escrocii au susținut că teritoriul patriei lor a fost înghițit de Oceanul Indian din cauza distrugerilor provocate de schimbările climatice și că sunt victime ale persecuției politice și religioase.

Cu toate că grupul de escroci a spus că și-a creat propria constituție, emite pașapoarte și are propria sa monedă națională, în realitate, liderul lor, Nithyananda Paramashivam, este un escroc cunoscut la nivel internațional și căutat de autoritățile din India, fiind acuzat de violențe, tortură și abuzuri asupra copiilor.

Călugării-escroci au apelat la scheme similare și în alte țări. Vizite la ONU și în Congresul american

Bolivia nu a fost singura țară unde acest grup a încercat să se infiltreze. Persoane care s-au dat drept reprezentanți ai statului Kailasa au participat la două sesiuni în cadrul Națiunilor Unite la Geneva și au fost fotografiați alături de membri ai Congresului american și senatori din alte țări.

Înainte să pătrundă în Bolivia, grupul a încercat scheme similare în Paraguay și Ecuador, în 2023. În Paraguay, ministrul agriculturii Arnaldo Chamorro a fost demis după ce a semnat un acord diplomatic cu Statele Unite ale Kailasei – o țară care nu există.

În Ecuador, escrocii au participat la o întâlnire cu ministrul mediului de la acea vreme, Sade Fritschi Naranjo.

În Bolivia, și-au schimbat puțin strategia și nu au mai abordat autoritățile – în schimb, s-au dus direct în comunitățile populației indigene. I-au păcălit pe membrii acestor comunități cu care au semnat contracte cu valori între 60.000 și 100.000 de dolari, potrivit jurnalistului local Ivan Paredes, care a investigat cazul.

„Cum au putut liderii indigeni să cadă în această capcană? Cu aceste înțelegeri, ei nu și-au atacat doar propriul lor popor, dar au încălcat și suveranitatea statului bolivian”, a spus Maria Rene Alvarez, o membră a congresului bolivian, într-o postare pe Facebook.

Control total asupra spațiului aerian și resurselor naturale în teritoriile băștinașilor păcăliți

Conform acordurilor semnate în lunile octombrie și noiembrie, anul trecut, membrii Kailasa au primit „suveranitate și autonomie totală în aceste teritorii pentru înființarea propriilor lor sisteme administrative, legale și economice”.

În cazul comunității Cayubaba, grupul avea control total asupra spațiului aerian, dar și asupra resurselor naturale din aceste teritorii.

La schimb, liderii indigeni din această comunitate ar fi urmat să primească o plată anuală de 55.800 de dolari și promisiunea că membrii Kailasa vor proteja mediul.

Pentru pământurile obținute de la liderii Baure, Kailasa a oferit 108.000 de dolari pe an, iar în cazul teritoriilor aparținând populației Esse Ejja oferta a fost de 28.107 dolari.

Liderii indigeni care au semnat aceste acorduri cu Kailasa au fugit între timp ca să scape de „furia comunității”. La finalul lunii martie, comunitatea Esse Ejja a emis o declarație comună prin care și-a exprimat regretul față de „greșeala” făcută de o parte din reprezentații ei.

Cazul Kailasa este încă un exemplu care demonstrează cât de vulnerabile sunt comunitățile indigene în fața altor grupuri care încearcă să exploateze pământurile lor – indiferent că sunt companii miniere ori tăietorii de lemne ilegali.

Uneori, comunitățile indigene cad pradă escrocilor, cum s-a întâmplat în cazul de față, alteori chiar unii dintre membrii acestor comunități sunt cei implicați în afacerile ilegale cu terenuri.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
George Simion, demonstrație de putere în fața străinilor. Ce le-a promis liderul AUR
Digi FM
Ce avere are Maria Shriver. Câți bani ar fi primit după divorțul de Arnold Schwarzenegger
Pro FM
Eurovision 2025 începe fără România și Moldova. De ce nu participăm nici anul acesta
Film Now
Ella, fiica lui John Travolta, omagiu emoționant adus lui Kelly Preston, de Ziua Mamei. Actrița s-a stins din...
Adevarul
Un clip cu poziția în care dormea un pasager în avion a devenit viral pe TikTok. „A fost așa în timpul unui...
Newsweek
OFICIAL 2.000.0000 pensionari iau 700 lei în plus la pensie după 1 iulie. Ce poți plăti cu ei?
Digi FM
Nicușor Dan și-a arătat diploma de Bacalaureat, după viralizarea unei imagini false. Ce note a luat la examene
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Tom Cruise cheltuie sume uriașe pentru a o impresiona pe Ana de Armas: „A plătit peste 8.600 de lire doar ca...
UTV
Robbie Williams i-a cântat în genunchi Mădălinei Ghenea, la petrecerea unui miliardar italian