Omagii în Canada pentru victimele avionului prăbușit în Iran. Trudeau: Nu vom avea odihnă până nu va fi dreptate

Data actualizării: Data publicării:
rude victime moarte iran

Omagii în Canada pentru cei care și-au pierdut viața miercuri, în avionul doborât de rachete la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Teheran. Premierul Justin Trudeau a promis că toată țara va fi alături de numeroasa comunitate iraniană, în căutarea dreptății. În paralel, în Iran au avut loc noi proteste împotriva regimului. Oamenii au strigat „moarte dictatorului”. Ca răspuns, regimul a scos pe stradă trupe paramilitare afiliate Gărzilor Revoluționare, care au intervenit cu violență.

Circa două mii de oameni s-au adunat într-o sală a universității din Toronto ca să-i omagieze pe iranienii care și-au pierdut viața când avionul ucrainean a fost doborât. Ceremonia a început cu intonarea vechiului imn imperial al Iranului, semn de sfidare la adresa republicii islamice. Cei mai mulți dintre pasagerii aeronavei erau membrii ai exilului iranian din Canada.

Trebuie să tragem la răspundere o cultură care pune preț pe moarte, nu pe viață, și pe tristețe și lacrimi, nu pe veselie.

O altă ceremonie a avut loc și Edmonton, unde a fost prezent și premierul Justin Trudeau.

Vreau să asigur toate familiile și toți canadienii că nu vom avea odihnă până nu vom avea răspunsuri. Nu vom avea odihnă până nu va fi dreptate și responsabilitate”, spune Justin Trudeau, premierul Canadei.

În paralel, în Iran, au continuat protestele anti-regim, care au fost reluate după ce Teheranul a recunoscut că a doborât, din greșeală, avionul ucrainean.

Forțele paramilitare loiale regimului de la Teheran au tras cu gloanțe de cauciuc și au bătut cu brutalitate demonstranții. Oamenii au strigat „Moarte Dictatorului", adică Ayatollahului Khamenei, și „Dumnezeu Să binecuvânteze Șahul". De asemenea, au fost distruse bannere cu imaginea generalului Qasem Soleimani, pe care regimul îl consideră martir al nației.

„Ați arătat că nu mai vreți să fiți ținuți ostatici de un regim represiv și de ocupație. Lumea întreagă vă aude strigătele", a scris prințul moștenitor Reza Pahlavi, liderul opoziției iraniene, pe Twitter. „Nu ucideți protestatarii" a avertizat și Donald Trump, tot pe Twitter, în engleză și persană.

În același timp, la Washington au apărut noi semne de întrebare asupra motivelor care au stat la baza eliminării lui Qasem Soleimani. Șeful Pentagonului îl contrazice pe Donald Trump, după ce președintele SUA afirmase că generalul urma să conducă atacuri asupra a patru ambasade americane.

„Sună mai degrabă a evaluare și nu a amenințare concretă descoperită pe baza datelor serviciilor de informații. Președintele nici nu a spus că avea o dovadă concretă, a spus probabil, a spus că el credea că... Ne spuneți că nici nu a existat una? Eu nu am văzut o dovadă în ceea ce privește cele patru ambasade”, spune Mark Esper - șeful Pentagonului.

Statele Unite și Iran sunt adversare încă din 1979, de când a venit la putere actualul regim islamist.

Editor web: C.T.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Macron, gest urât faţă de Kate Middleton! Prinţesa nici nu a ştiut cum să reacţioneze, fotografii au surprins...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie...
Film Now
„Mâinile îți trădează vârsta!”. Fanii o acuză pe Nicole Kidman că și-a „înghețat fața”, după recenta apariție...
Adevarul
Crimă oribilă pe un iaht de lux, din Bahamas. O tânără de 20 de ani, ucisă de un mecanic al navei
Newsweek
Ministrul muncii anunță 100 lei în plus la pensie pentru familiile de pensionari. Cum iau banii?
Digi FM
De ce plătesc CASS mamele și pensionarii cu venituri de peste 3000 de lei. Bolojan: „Nu mai putem fi o ţară...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu