OMS: Cei care au suferit reacții grave la vaccinuri vor primi compensații

Data actualizării: Data publicării:
o asistenta cu o seringa de vaccin care inteapa un glob pamantesc
OMS anunță un plan de compensare pentru cei care au reacți severe după vaccin. Foto: Profimedia Images

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunțat un program de compensații acordate tuturor celor care au suferit reacții severe după vaccinurile împotriva coronavirusului. Astfel, orice persoană care a fost vaccinată, din grupul celor 92 de ţări cele mai sărace ale lumii, şi care a avut efecte adverse grave, va putea fi compensată.

Programul vizează persoanele care au primit un vaccin prin platforma COVAX, creată de OMS şi de alte entităţi pentru a garanta un acces echitabil la aceste tratamente în ţările cu venituri medii şi mici, relatează EFE, citată de Agerpres.

Toate vaccinurile distribuite ca parte a acestui program au trecut etapele proprii de dezvoltare ale unui vaccin care îi garantează eficienţa, securitatea şi calitatea. Totuşi, toate aceste medicamente, inclusiv vaccinurile care au fost aprobate ca uz general, pot provoca în cazuri rare efecte adverse grave, a anunţat OMS într-un comunicat.

Programul de acordare a compensațiilor se aplică pentru 92 de țări cu venituri mici

Peste 190 de ţări participă la COVAX. Dintre acestea, 92 de ţări cu venituri mici au fost selectate să primească vaccinuri finanţate de platformă. Programul de acordare de compensaţii anunţat luni se aplică doar acestor ţări, a anunţat OMS.

"Este vorba de primul şi unicul mecanism de acordare de compensaţii pentru daune provocate de vaccinuri care operează la scară internaţională", a precizat OMS.

Obiectivul este de a oferi acestui grup de ţări o procedură rapidă, justă şi transparentă pentru a primi compensaţii în cazurile "rare şi la efecte adverse grave, asociate distribuirii de vaccinuri prin COVAX până la 30 iunie 2022". În acest fel, persoanele afectate nu vor fi nevoite să recurgă la tribunale şi să iniţieze procese ce pot fi lungi şi costisitoare.

La cele aproximativ 208 milioane de doze vaccin administrate în diferite ţări nu s-au raportat deocamdată cazuri de efecte adverse foarte grave.

În rare ocazii s-a observat o reacţie adversă la pacienţi cu antecedente de alergii, 4 sau 5 cazuri la un milion de persoane care au primit vaccinul Pfizer, sau 2 - 3 cazuri la un milion la vaccinurile de la Moderna, potrivit statisticilor realizate de SUA.

Pentru acest program de compensaţii, OMS a încheiat un acord cu societatea de asigurări Chubb Limited.

Editor : Alexandra Andronie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...