Organizația Mondială a Sănătății anunță pierderea contactului cu personalul său de la ultimul spital funcțional din nordul Fâșiei Gaza

Data publicării:
Kamal Adwan Hospital profimedia-0875211457
Spitalul Kamal Adwan Foto: Profimedia

Şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat vineri că a pierdut contactul cu personalul ultimului spital care mai funcţiona în nordul Fâşiei Gaza, după ce armata israeliană a anunţat că desfăşoară operaţiuni în zonă, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Ministerul Sănătăţii din cadrul guvernului grupării islamiste Hamas în Fâşia Gaza a indicat că sute de pacienţi şi personal se aflau în spitalul Kamal Adwan.

„De la informaţiile din această dimineaţă despre un raid la spitalul Kamal Adwan, în nordul Fâşiei Gaza, am pierdut contactul cu personalul de acolo”, a anunţat directorul general al OMS într-o postare pe X.

„Această evoluţie este foarte îngrijorătoare, ţinând cont de numărul pacienţilor care primeau asistenţă acolo şi de persoanele care îşi găsiseră un refugiu” în acest spital, a adăugat el.

OMS şi agenţiile partenere au ajuns la spital miercuri seară şi au reuşit să transfere 23 de pacienţi şi 26 de cadre medicale la principalul spital Al-Shifa din teritoriul palestinian, potrivit lui.

„Spitalul Kamal Adwan este supraîncărcat cu peste 200 de pacienţi şi un flux constant de cazuri de traumatisme oribile, acestora adăugându-se sute de persoane în căutarea unui adăpost”, a explicat şeful OMS.

„Accesul la spitalele din Fâşia Gaza devine incredibil de dificil şi expune personalul nostru la pericole inutile”, a adăugat el, făcând apel la o încetare imediată a focului şi la protejaresa spitalelor, pacienţilor, cadrelor medicale şi umanitare.

Israelul a lansat luna aceasta o ofensivă aeriană şi terestră majoră în nordul Fâşiei Gaza, argumentând că vrea să îi împiedice pe militanţii grupării islamiste Hamas să se regrupeze în zonă.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
UE avertizează cetățenii să folosească telefoane simple cu butoane când intră în SUA
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...