Planuri la Teheran pentru inundarea pieţei cu petrol iranian

Data publicării:
sonda petrol - GettyImages - 16 oct 15

Nu îl pot încă vinde fiindcă sancţiunile se ridică abia când demonstrează că îşi pun programul nuclear pe pauză.

Şi totuşi, iranienii îi cer cartelului OPEC să reducă producţia de petrol cât să urce preţul la 70-80 de dolari de baril. Trebuie să producă alţii mai puţin, fiindcă iranienii vor să producă mai mult. Odată ce reintră în joc, vor să îşi recâştige rapid cota de piaţă.

Ministrul iranian al Petrolului vorbeşte despre mărirea producţiei cu 500.000 de barili pe zi la câteva zile după ce se ridică sancţiunile.

În 5-6 ani planul e să ajungă la 4,7 milioane de barili pe zi, plus încă un milion de barili de ţiţei condensat. Ar fi 5,7 milioane de barili de petrol iranian, adică de peste două ori mai mult decât produce Iranul acum. În condiţiile în care membrii OPEC, la presiunea Arabiei Saudite, produc de mai bine de un an atât de mult petrol încât preţul s-a înjumătăţit, bătaia pe cota de piaţă ar putea deveni şi mai dură odată cu revenirea Iranului.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri