Marea Britanie anunță noi sancțiuni împotriva Iranului: „Vom continua să strângem laţul”

Data publicării:
steagurile iranului si a marii britanii
Foto: Profimedia

Marea Britanie a anunţat, joi, o nouă serie de sancţiuni împotriva Iranului, care vizează indivizi şi companii implicate în producţia de drone, informează France Presse, potrivit Agerpres. 

Făcute publice în coordonare cu Statele Unite şi Canada, noile sancţiuni - îngheţarea activelor pentru companii, însoţită de interdicţia privind teritoriul britanic pentru persoane fizice - îi vizează pe Seyed Mohsen Vahabzadeh Moghadam şi Abbas Abdi Asjerd, prezentaţi ca fiind liderii unei reţele de companii implicate în producţia acestor aeronave fără pilot, precum şi patru companii, conform unui comunicat de presă al Ministerului de Externe britanic.

În plus, Regatul Unit şi-a anunţat intenţia de a-şi extinde sancţiunile comerciale impuse Teheranului prin introducerea de noi interdicţii de export către Iran privind componentele utilizate în producţia de drone şi rachete, în încercarea de a-i limita capacităţile militare, conform diplomaţiei britanice.

„Alături de partenerii noştri, vom continua să strângem laţul în jurul capacităţii Iranului de a dezvolta şi exporta aceste arme mortale”, a declarat ministrul britanic de externe David Cameron.

Pe 18 aprilie, Washingtonul şi Londra şi-au întărit sancţiunile care vizează „programul iranian de drone, industria siderurgică şi producătorii de automobile”.

Iranul a lansat peste 350 de drone şi rachete împotriva Israelului în noaptea de 13 spre 14 aprilie, aproape toate interceptate în zbor. Teheranul şi-a prezentat atacul ca un răspuns la lovitura mortală atribuită Israelului şi care a vizat consulatul iranian din Damasc la începutul lunii aprilie.

Ca răspuns, ţările occidentale au promis că îşi vor consolida sancţiunile împotriva Iranului, dar vor de asemenea să evite escaladarea violenţei în regiune.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri