Premierul turc: Atacurile limitate în Siria ar agrava situația

Data publicării:
premierul turc erdogan mfax 1-1

 

„Vreau să amintesc aici că măsurile temporare nu sunt suficiente, nu vor fi suficiente niciodată în Siria", a declarat Erdogan în cadrul unui miting la Istanbul, relatează Mediafax.

„Atacarea unor obiective locale nu numai că nu ne apropie de o soluţie, ci face condiţiile şi mai dificile în Siria", a continuat el, subliniind că preşedintele sirian Bashar al-Assad ar trebui „să părăsească imediat funcţiile şi să plece într-o ţară ca va consimţi să îl primească".

Premierul turc a spus deja, vineri, că ţara sa nu se poate mulţumi cu o acţiune limitată, apreciind că obiectivul unei intervenţii internaţionale „trebuie să constrângă regimul să abandoneze" puterea.

Secretarul de Stat american John Kerry a evocat vineri o acţiune „limitată" împotriva Siriei şi a vorbit despre un răspuns militar „adecvat" în timp, fără trupe la sol, ca reacţie la presupusa folosire a armelor chimice de către regimul de la Damasc.

Statele Unite ar putea ataca oricând Siria a declarat preşedintele Barack Obama sâmbătă. Liderul de la Casa Albă a precizat însă că va cere aprobarea Congresului pentru o intervenţie militară, adunarea reprezentanţilor americani urmând să aibă loc la 9 septembrie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...