Presupus atentat cu mașină-capcană la o bază rusă din Siria: Zeci de ofițeri ruși ar fi fost uciși (presă)

Data publicării:
explozie bomba bombardament siria - GettyImages - 23 oct 15

Atentatul, despre care s-a aflat abia miercuri, ar fi avut loc duminică după-amiază și a fost comis, conform ziarului citat, de două facțiuni de opoziție — Ahrar al-Sham și mișcarea Bayan.

Potrivit biroului de presă al Ahrar al-Sham, cele două facțiuni, în coordonare cu jihadiști locali, care se infiltraseră pe teritoriul bazei militare ruse, au decis să comită atentatul după ce au observat o adunare de ofițeri de rang înalt.

Gruparea Ahrar al-Sham susține că zeci de ofițeri ruși ar fi fost uciși și răniți în explozie.

Anunțul privind acest atac a fost amânat până miercuri pentru a se asigura că jihadiștii implicați în atac s-au întors în siguranță în teritoriile controlate de opoziție, scrie The Jerusalem Post, citând surse din cadrul facțiunilor amintite.

Publicația israeliană a postat și un video al presupusului atentat asupra bazei rusești.

Baza militară rusă care ar fi fost ținta atentatului cu mașina-capcană este considerată unul dintre cele mai importante centre militare ale forțelor rusești de pe coasta mediteraneană a Siriei, fiind situat la aproximativ 15 km de Latakia, potrivit sursei citate.

Atentatul a fost anunțat cu puțin timp înainte de intrarea în vigoare a armistițiului convenit între Rusia și SUA, programat să înceapă sâmbătă. Moscova și Washingtonul au indicat deja că încetarea ostilităților nu se extinde și asupra grupării teroriste Stat Islamic (SI) și a Frontului Al-Nosra, dar după acest atac Rusia ar putea adăuga pe această listă și Ahrar al-Sham, scrie The Jerusalem Post.

Ministerul rus al Apărării nu a făcut deocamdată vreun comentariu cu privire la informațiile despre presupusul atentat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
Digi FM
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă...
Pro FM
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
Film Now
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu...
Adevarul
Trump îşi arată „prietenia” faţă de Putin printr-o invitaţie directă de a cuceri Ucraina. Europa, în alertă
Newsweek
Care pensionari trebuie să restituie bani din pensie? Ministerul Muncii a dat ordinul
Digi FM
O româncă a fost bătută și umilită de personalul unui hotel din Turcia: „Eram în şoc. Am început să plâng...
Digi World
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face...
Digi Animal World
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Film Now
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
UTV
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru...