Primarul unui orăşel din Japonia, al cărui nume poate fi citit ca "Jo Baiden", e noua vedetă a internetului

Data publicării:
primar japonez
Numele primarului dintr-un oraș japonez poate fi citit ca "Jo Baiden" Foto: Mainichi

Primarul unui orăşel din Japonia face senzaţie pe internet după ce s-a observat că numele său poate fi citit ca "Jo Baiden", adică numele câştigătorului recentelor alegeri prezidenţiale din SUA, în transcriere fonetică.

Potrivit agenţiei Kyodo. Yutaka, citată de Agerpres, Umeda, în vârstă de 73 de ani, primar al oraşului Yamato din sud-vestul Japoniei, s-a declarat surprins să afle, anunţat de familie, că o variantă de citire a numelui său a atras atenţia în social media.

"Mă simt foarte apropiat de el (de Joe Biden). E ca şi cum şi eu am câştigat alegerile", a declarat Umeda.

Caracterele chinezeşti kanji pot fi citite în mai multe feluri, explică Kyodo. Astfel, numele de familie al primarului, Umeda - frecvent în Japonia -, este format din caracterele care desemnează în niponă "prună" şi "câmp de orez" şi care sunt pronunţate de obicei "ume" şi "da", însă pot fi pronunţate şi ca "bai" şi "den". La rândul său, caracterul folosit pentru prenumele Yutaka este frecvent pronunţat "Jo".

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

"Jo Baiden" al Japoniei a primit mesaje de felicitare după alegerile din SUA

Umeda a susţinut că a promit numeroase mesaje, după alegerile prezidenţiale din SUA, în care este felicitat pentru succesul fostului vicepreşedinte american din timpul lui Barack Obama.

Umeda speră acum ca instalarea lui Biden în funcţie - învestirea noului şef de stat urmând să aibă loc în ianuarie anul viitor - să însemne şi pentru oraşul său cu 15.000 de locuitori o şansă de a deveni cunoscut.

"Este o uriaşă diferenţă între a fi preşedintele unei superputeri cum sunt SUA şi primar în Yamato, dar vreau să am în vedere modalităţi de a ne promova oraşul", a spus el.

Când a fost ales preşedinte Barack Obama, în 2008, un oraş din prefectura niponă Fukui din centrul Japoniei, numit Obama, a devenit faimos în arhipelag şi în străinătate. Localnicii au creat un grup de susţinere şi au pus în vânzare articole cu chipul lui, iar în discursul rostit cu prilejul vizitei sale din Japonia din 2009 liderul de la Casa Albă a ţinut să le adreseze salutări şi "cetăţenilor din Obama".

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri