REPORTAJ Digi24. Refugiații, la pas prin Ungaria

Data publicării:
refugiati pe drum ungaria GettyImages-487301362

ACTUALIZARE 11:08  Sute de refugiaţi din Ungaria au decis să plece pe jos spre Austria, după ce circulaţia trenurilor a fost oprită de către autorităţile austriece din cauza numărului mare de imigranţi. Oamenii au pornit în coloană pe marginea şoselei spre Austria. Din raţiuni de securitate, autostrada care face legătura între Ungaria şi Austria a fost închisă în această dimineaţă. Potrivit presei austriece, peste 3.600 de imigranţi sunt deja în localitatea Nickelsdorf, de la frontiera cu Ungaria, unde au fost inregistraţi de către oficialii austrieci.


 „Vrem să plecăm! Vrem să plecăm!”. Este strigătul disperat a sute de refugiaţi din tabăra de la Roszke al căror vis este unul singur: să fie lăsaţi să plece către vestul Europei, unde speră să-şi găsească liniştea după un drum lung şi periculos. Vor să plece fără să fie amprentaţi. Visul refugiaţilor se loveşte însă de cordoanele de poliţie.

Imigranţii care reuşesc să scape de poliţişti şi de amprentare pornesc la pas pe autostradă, nu mai puţin de 178 de kilometri, către Budapesta.

- Ai bani ca să plăteşti pentru o maşină?

- Nu, nu am bani.

- Vrei să ajungi în Germania?

- Da.

Disperarea este uriaşă printre ei. Merg prin frig, ore în şir, înfofoliţi cu haine şi pături. Cer ajutorul celor pe care îi întâlnesc.

- Mergem în oraş.

- Nu este un oraş, este autostradă. Nu este niciun oraş în zonă sau un sat, nimic. Suntem în mijlocul pustietăţii.

- O staţie de taxi?

- Nu este nicio staţie, asta încerc să îţi spun. Aici este autostradă.

***

- Vrei să mergi cu taxi-ul în Budapesta?

- Exact.

- Ai bani să plăteşti?

- Da, am bani. Adu-ne un taxi, te rog! Ajută-ne!

Cei care mai au încă bani sunt dispuşi să plătească oricât numai să ajungă în capitala Ungariei.

Florina Fofiu, reporter Digi24: Refugiaţii negociază cu şoferii maghiari care să îi ducă la Budapesta. Sunt conştienţi că nu pot să meargă atâta drum pe jos. Tocmai de aceea au venit în această parcare şi negociază acum să vadă cam cât i-ar costa drumul până la Budapesta.

În tabăra de la Roszke vin autobuze speciale din jumătate în jumătate de oră. După ce sunt înregistraţi şi amprentaţi, refugiaţii sunt trimişi mai aproape de liberatea pe care o caută cu disperare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri