Scriitorul brazilian Paulo Coelho a prezentat scuze publice Franței: „Iertaţi-ne, iertaţi-ne de o mie de ori!”

Data actualizării: Data publicării:
Paolo Coelho getty
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Scriitorul brazilian Paulo Coelho a prezentat scuze publice Franţei - „Iertaţi-ne, iertaţi-ne de o mie de ori!” - după insultele şi cuvintele deloc diplomatice rostite la adresa acestei ţări de preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, în timpul crizei declanşate de incendiile din Amazonia, informează AFP.

„Aceasta este o înregistrare video puţin cam tristă, pe care o fac pentru a cere iertare prietenilor mei francezi pentru această criză, aş zice pentru isteria lui Bolsonaro faţă de Franţa, faţă de preşedintele Franţei, faţă de soţia preşedintelui Franţei", a declarat în limba franceză scriitorul Paulo Coelho, într-un mesaj video publicat pe contul său de Twitter, potrivit Agerpres.

Cunoscutul romancier brazilian, născut în 1947 la Rio de Janeiro, este unul dintre cei mai citiţi scriitori din lume, romanul său "Alchimistul" fiind vândut în zeci de milioane de copii pe plan mondial.

„În timp ce Amazonia arde, ei nu au niciun argument şi nu fac altceva decât să insulte, să nege, să spună orice pentru a evita să îşi asume responsabilitatea", a adăugat scriitorul sud-american, referindu-se la politicienii brazilieni.

Brazilia a refuzat ajutorul din partea G7 pentru salvarea Pădurii Amazoniene

Summitul G7 organizat recent la Biarritz a generat un război declarativ la distanţă între Bolsonaro şi omologul său francez pe tema incendiilor din Amazonia, declanşând una dintre cele mai grave crize diplomatice dintre cele două ţări.

Cuvintele ofensatoare rostite de şeful statului brazilian la adresa primei doamne a Franţei, Brigitte Macron, l-au determinat pe preşedintele francez să declare în mod deschis, în faţa camerelor de filmat, că îşi doreşte ca "poporul brazilian să aibă cât mai repede un preşedinte care să se comporte la înălţimea" funcţiei sale.

„Trăim un moment al tenebrelor în Brazilia, însă el va trece aşa cum şi noaptea trece (...), iar eu vă prezint scuzele mele", a adăugat scriitorul Paulo Coelho în acelaşi mesaj.

Paulo Coelho, mesager al păcii pentru Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), a înfiinţat la Rio de Janeiro un institut care îi poartă numele, ce are misiunea de a ajuta persoanele sărace şi discriminate, în special copiii şi vârstnicii.

Editor web: Cristina Tudor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...