Secretul celor mai sănătoase inimi

Data actualizării: Data publicării:
inima animatie

Membrii unui trib din America de Sud, cu un stil de viață foarte activ, au cele mai sănătoase artere coronare dintre toate populațiile studiate, informează The Telegraph și Science Daily citând un studiu realizat de o echipă de cercetători din Statele Unite și publicat recent în jurnalul medical The Lancet.

inima animatie

 

 

 

Populația Tsimane, care trăiește în jungla amazoniană din Bolivia, își petrece cea mai mare parte a zilei vânând, pescuind, cultivând și adunând fructe și nuci, iar dieta de bază este una bazată în special pe carbohidrați, cu puține proteine și grăsimi, relatează Agerpres.

Oamenii de știință care au efectuat teste pe sute de bărbați și femei din cadrul acestui grup au descoperit că aproape 9 din 10 persoane aveau arterele curate și nu prezentau nici un risc de boli de inimă.

Chiar și la vârste înaintate, majoritatea prezenta o stare uimitor de bună de sănătate, se mai arată în cercetarea prezentată la conferința American College of Cardiology desfășurată între 17 și 19 martie în Washington. Circa două treimi dintre membrii populației Tsimane cu vârste peste 75 de ani nu aveau aproape nici un risc de boli de inimă și doar 8% aveau un risc moderat spre mare. În plus, o persoană în vârstă de 80 de ani avea arterele asemănătoare cu cele ale unui american de circa 50 de ani.

Cercetătorul american Hillard Kaplan, profesor la Universitatea New Mexico, a declarat că studiul pe care l-a condus demonstrează că populațiile indigene din America de Sud au cel mai scăzut risc de ateroscleroză coronariană (întărirea și îngustarea arterelor) dintre toate populațiile studiate până acum.

„Stilul lor de viață sugerează că o dietă săracă în grăsimi saturate și bogată în carbohidrați neprocesați cu un conținut ridicat de fibre, alături de vânat și pește, absența fumatului și activitățile fizice susținute pe tot parcursul zilei pot ajuta la prevenirea întăririi arterelor coronare”, a explicat Kaplan.

În timp ce oamenii care trăiesc la oraș sunt sedentari mai mult de jumătate din timpul în care sunt treji, reprezentanții populației Tsimane sunt inactivi doar circa 10% din zi. Bărbații își petrec, în medie, 6-7 ore pe zi cu diverse activități fizice, în timp ce femeile sunt active 4-6 ore, mai arată oamenii de știință.

„Renunțarea la alimentația și stilul de viață pentru subzistență poate fi catalogată drept un nou factor de risc pentru îmbătrânirea vasculară”, a completat cercetătorul american.

Dieta populației Tsimane constă, în mare parte, în carbohidrați neprocesați, bogați în fibre, precum orez, banane plantain, manioc, porumb, nuci și fructe. Proteinele, din carne animală, alcătuiesc 14% din alimentație, aproximativ același procent ocupându-l și grăsimile — fiecare membru al tribului consumă circa 38 de grame de grăsime pe zi, din care doar 11% reprezintă grăsimi saturate.

Oamenii de știință au vizitat 85 de sate Tsimane între anii 2004 și 2015 și au măsurat riscul de boli de inimă prin tomografii computerizate și scanări cu raze X în cazul a 705 adulți cu vârste cuprinse în 40 și 94 de ani. Investigații similare efectuate într-un studiu anterior pe circa 7.000 de americani au demonstrat că doar 14% dintre aceștia nu prezentau un risc de boli de inimă, iar jumătate aveau un risc moderat spre mare.

Membrii tribului prezentau, de asemenea, niveluri scăzute ale frecvenței cardiace, ale tensiunii, colesterolului și glicemiei.

Totuși, în mod surprinzător, oamenii de știință au observat la populația Tsimane o creștere a markerilor de inflamație, în ciuda faptului că acesta este considerat un factor de risc pentru arterele nesănătoase. Profesor Randall Thompson, din cadrul Luke's Mid America Heart Institute, coautor al cercetării, a explicat însă că „inflamația comună la Tsimane nu era asociată cu o creștere a riscului de boli de inimă și, în schimb, poate fi rezultatul ratelor mari de infecții”, a spus acesta.

Potrivit profesorului Sir Nilesh Samani, director medical în cadrul Fundației Britanice pentru Inimă (British Heart Foundation), „există unele lucruri pe care le putem învăța din acest studiu”, chiar dacă ar putea fi imposibil pentru populația din zonele industrializate să copieze stilul de viață al comunității Tsimane.

„Există anumite aspecte în dieta și în stilul de viață (al populației Tsimane — n.r.), cum ar fi absența fumatului și dieta săracă în grăsimi, pe care le putem încorpora în viețile noastre pentru a contribui la reducerea riscului de boli de inimă”, a spus acesta, potrivit The Telegraph.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri