Soția „ministrului de război” al Statului Islamic a fost arestată. Cum au prins-o polițiștii

Data publicării:
isis

Autorităţile turce au reţinut-o pe soţia lui Abu Omar al-Shishani, fost ''ministru de război'' al grupării Stat Islamic ucis în luptă în urmă cu doi ani, arestare survenită la Istanbul în cadrul unei operaţiuni antiteroriste în această lună, a anunţat joi Reuters, citat de Agerpres

Abu Omar al-Shishani, originar din Georgia, era un consilier apropiat al liderului grupării extremiste, Abu Bakr al-Baghdadi. El a fost ucis în timpul luptei în districtul irakian Shirqat, la sud de Mosul, în iulie 2016.

Soţia sa este una din cele cinci persoane reţinute în razii întreprinse simultan la Istanbul în noaptea de 14 iulie, care au vizat persoane despre care se credea că au legături cu zone de conflict şi caută în mod activ să întreprindă atacuri, a indicat poliţia turcă într-un comunicat.

Identitatea sa ca soţie a lui Shishani a fost descoperită abia după mai multe zile de interogatorii, după ce s-a dovedit că paşaportul ei era fals, a precizat poliţia. Ea este identificată doar cu iniţialele ''S.D.''.

Femeia a fost oficial arestată pe 17 iulie, în baza unei hotărâri a unui tribunal din Istanbul, şi plasată în detenţie. Ea are doi băieţi cu Shishani, a menţionat poliţia, cu toate că nu este clar unde se află cei doi copii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Soţia lui Mihai Leu, dezvăluire cutremurătoare! Ce s-a întâmplat chiar înainte să moară: 'I-am zis să se...
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Adevărul despre zvonurile potrivit cărora Enrique Iglesias și Anna Kournikova ar urma să-și mărească familia...
Film Now
Michael Madsen, o viață între succes și suferință. S-a stins cu două dorințe neîmplinite. Prieten: „Părea un...
Adevarul
Declarațiile Chinei care i-au șocat pe oficialii UE. De ce nu dorește Beijingul o înfrângere a Rusiei în...
Newsweek
Bolojan anunţă data exactă la care va desființa pensiile speciale de 25.000 de lei. La cât ajung?
Digi FM
Edsta, românul care a cucerit America, revine în România după 24 de ani
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Plajele din Australia, invadate de vietăți bizare. Valul de căldură a transformat marea într-un coșmar
Film Now
Dosarul șocant în care Michael Madsen și-a acuzat soția că și-ar fi împins fiul la sinucidere a reapărut după...
UTV
Ianis și Elena Hagi, ședință foto emoționantă înainte să devină părinți. Vezi primele imagini cu burtica de...