SUA. Acuzații de prostituție și trafic de droguri în Departamentul de Stat

Data publicării:
seattle politie afp

Documentele date publicităţii de postul american CBS arată că mai multe anchete au fost influenţate, manipulate sau pur şi simplu anulate. Cel puţin în opt dintre ele se vorbeşte despre agenţi din cadrul serviciului pentru securitate diplomatică, responsabil pentru protecţia fostului Secretar de Stat Hillary Clinton. Ei sunt suspectaţi că ar fi „angajat prostituate în cursul unor vizite oficiale în străinătate".

Într-unul dintre aceste cazuri se arată că Departamentul de Stat i-a cerut inspectorului general să oprească anchetarea unui ambasador american, suspectat că „solicita favoruri sexuale prostituatelor" într-un parc public.

Acesta este cel de-al doilea scandal care afectează Departamentul de Stat în mai puţin de un an, după dosarul Benghazi, când serviciul de protecţie din subordinea departamentului a fost acuzat că nu a protejat corespunzător consulatul american din oraşul libian în atacul de la 11 septembrie 2012. Atunci şi-au pierdut viaţa patru americani, inclusiv ambasadorul Statelor Unite în Libia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...