Suma enormă cu care s-a vândut la licitație un maiou purtat de Michael Jordan

Data publicării:
BASKETBALL: NBA 97/98 CHICAGO BULLS, 07.11.97
Organizatorul licitaţiei a precizat că Jordan a purtat maioul respectiv în cel puţin 17 meciuri. Foto: Getty Images

Un maiou al echipei Chicago Bulls pe care celebrul baschetbalist Michael Jordan l-a purtat în cursul sezonului 1996-1997 a fost vândut pentru suma de 4,7 milioane de dolari la o licitaţie, a anunţat, luni, casa Sotheby's, citată de EFE, informează Agerpres.

Organizatorul licitaţiei a precizat că Jordan a purtat maioul respectiv în cel puţin 17 meciuri şi că articolul vestimentar a rămas în posesia unei persoane private după ce echipa l-a vândut.

În cadrul aceleiaşi licitaţii, un alt maiou al lui Jordan de la Chicago Bulls, din sezonul 1988-1989, a fost vândut pentru suma de 1,1 milioane de dolari.

De asemenea, a fost scos la vânzare drapelul SUA cu care Jordan, cu ocazia ceremoniei de acordare a aurului olimpic la Barcelona în 1992, a acoperit sigla Reebok de pe maioul său dată fiind asocierea sa cu Nike.

Steagul cu pricina, purtând semnăturile jucătorilor din „Dream Team”, a fost vândut pentru 1,8 milioane de dolari.

În total, obiectele din colecţia „Colossal - The Ultimate Jordan Collection” de la casa Sotheby's au ajuns la 8,5 milioane de dolari.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Banii pe care românii nu au voie să îi țină! Au la dispoziție 10 zile să îi predea, altfel riscă 3 luni de...
Digi FM
Sociologul Gelu Duminică, revoltat de un subiect de la Evaluarea Națională: „M-a dezgustat lipsa de...
Pro FM
Lora, emoționată să fie nașă de cununie pentru sora soțului ei: "Familia care m-a ales și pe care am ales-o...
Film Now
Cum arată astăzi Penny din „The Big Bang Theory”. Kaley Cuoco are 39 de ani și este mama unei fetițe
Adevarul
Rusia se pregătește deja pentru următorul război. Vestul visează la o pace în Ucraina care nu va veni...
Newsweek
Ce a aflat ministrul Muncii la inspecția de la Casa de Pensii? Merge softul? Când cresc pensiile?
Digi FM
O femeie care a vizitat parcul de distracții Disney, revoltată după ce un angajat i-a spus că este îmbrăcată...
Digi World
Un bărbat a mâncat 150 de ouă, în doar cinci zile: „E o nebunie, corpul meu s-a subțiat considerabil”...
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Filmul care i-a adus cei mai mulți bani lui Arnold Schwarzenegger: „Ne-am dus direct la bancă”
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea au ales locația pentru nuntă: „Le-a plăcut foarte mult!”