Au aruncat, din greșeală, un inel de logodnă cu diamant uriaș și l-au căutat apoi în 30 de tone de gunoaie

Data actualizării: Data publicării:
gunoi
Sursă foto: Stonnington City Council

Doi tineri din Australia au aruncat la gunoi inelul de logodnă cu un diamant uriaş. Când au realizat greşeala comisă, cei doi au fost nevoiţi să răscolească printre mormanele de gunoi din centrul de colectare.

Cei doi îşi renovau locuinţa din Melbourne, iar gunoiul l-au transportat la staţia de colectare din orașul Stonnington, scrie CNN. Când au realizat, au sunat la centru însă li s-a spus să revină a doua zi. Cei doi s-au întors la 4 dimineaţa şi au început să scormonească prin gunoaie în căutarea cutiuţei de bijuterii.

Din fericire, cei doi, ajutaţi de angajaţi, au reuşit să găsească cutia în cele 30 de tone de gunoi care urma să fie selectat spre reciclare.

Jim Carden, purtătorul de cuvânt al Consiliului Local, a declarat că această întâmplare poate fi considerată „un miracol de Crăciun”, lăudându-i şi pe cei care au dat o mână de ajutor tânărului cuplu.

„Suntem încântaţi că am reuşit să salvăm ceea ce am înţeles că este un obiect foarte valoros, atât din punct de vedere material cât şi sentimental”, a mai adăugat oficialul.

„Angajaţii noştri sunt antrenaţi să lucreze într-un mediu dificil şi riscant şi nu le dăm voie cetăţenilor să scormonească fără niciun motiv prin gunoi din cauza materialelor periculoase şi din cauza maşinăriilor folosite în centru”.

Editor: I.I. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...