Un grup de gherilă urbană din Grecia revendică atacul cu bombă asupra Hellenic Train

Data publicării:
Hellenic Train
O bombă a explodat pe 11 aprilie la birourile companiei feroviare Hellenic Train din centrul Atenei. Sursa foto: Profimedia Images

Poliția greacă a transmis luni că unitatea antiteroristă investighează ceea ce pare a fi un grup de gherilă urbană necunoscut anterior, după ce o grupare a revendicat responsabilitatea pentru o explozie cu bombă produsă săptămâna trecută și pentru un alt atac comis anul trecut, informează Reuters.

Într-o declarație publicată duminică pe site-ul Athens Indymedia, gruparea „Apărarea Revoluționară de Clasă” a anunțat că a comis explozia din 11 aprilie la sediul operatorului feroviar Hellenic Train, ca răspuns la accidentul feroviar din 2023 în care și-au pierdut viața 57 de persoane. Explozia a provocat pagube minore și nu s-au înregistrat răniți. Poliția evacuase zona după ce două instituții media primiseră apeluri de avertizare privind atacul.

În declarația sa, gruparea a afirmat că a reacționat la lipsa investițiilor și la problemele de siguranță din rețeaua feroviară, care a fost privatizată în timpul crizei datoriei Greciei dintre 2009 și 2018. Hellenic Train, o subsidiară a companiei italiene Ferrovie dello Stato, operează servicii de transport de pasageri și marfă în Grecia.

Gruparea a revendicat și un atac comis în 2024 asupra Ministerului Muncii din Atena, care de asemenea nu a provocat răniți, după ce poliția a evacuat zona în urma unei avertizări. Ambele atacuri au fost făcute pentru poporul palestinian, în contextul războiului din Gaza, conform grupării.

Poliția antiteroristă din Grecia examinează revendicarea, care pare a proveni din partea unui nou grup de gherilă, fără a exclude posibile legături cu grupări active în trecut, a declarat pentru televiziunea de stat ERT purtătoarea de cuvânt a poliției, Constantina Dimoglidou.

Atacurile de mică amploare împotriva afacerilor, poliției, politicienilor și ambasadelor sunt frecvente în Grecia, care are o lungă istorie de violență politică din partea grupărilor de stânga și anarhiste. Pe 31 octombrie, o bombă a explodat într-un apartament din Atena, ucigând un bărbat și rănind o femeie.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Umilință pentru George Simion, în direct. S-a blocat în fața francezilor, cu camerele de filmat pe el
Digi FM
VIDEO Sebastian Stan îl susține pe Nicușor Dan la alegeri: "România, te iubesc!". Mesajul starului
Pro FM
Ultimele cuvinte ale lui Avicii. Ce a scris Tim Bergling în jurnal, cu o zi înainte de a-și pune capăt vieții
Film Now
Cu părul cărunt și un costum masculin reinterpretat, Andie MacDowell a fost regina covorului de la Cannes...
Adevarul
Cât de populari sunt George Simion și Nicușor Dan pe rețelele sociale: „Ambii comunică prin intermediul...
Newsweek
630 lei în plus la pensie pentru 430.000 pensionari. Ce pensie iei în România după 35 ani de muncă?
Digi FM
Irinel Columbeanu are mari datorii la azil. Pensia nu acoperă nici măcar un sfert din cheltuieli: "Nu-l mai...
Digi World
"Nu e de glumit. Intoxicația cu apă poate fi fatală!". Primele simptome și ce să faci dacă o persoană se...
Digi Animal World
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea...
Film Now
Scarlett Johansson, despre colaborarea cu Bill Murray și acuzațiile ce i-au fost aduse actorului: Viața l-a...
UTV
Salma Hayek, pe coperta Sports Illustrated Swimsuit 2025: „Am aproape 60 de ani, nici nu mi-ar fi trecut prin...