Un indian s-a deghizat în femeie ca să dea un examen de angajare în locul prietenei sale

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: X

Un bărbat în vârstă de 26 de ani din India a fost arestat după ce s-a deghizat în femeie și s-a prezentat în locul prietenei lui pentru a susține un examen de angajare în sectorul medical, informează New York Post.

"A încercat să intre în sala de examen după ce și-a schimbat înfățișarea", a declarat purtătorul de cuvânt al poliției, Manoj Kumar, pentru Jam Press.

Angrez Singh s-a prezentat, la începutul lunii ianuarie, la un examen organizat de Universitatea de Științe Medicale Baba Farid în locul prietenei lui, Paramjit Kaur, în vârstă de 34 de ani, la școala publică DAV din Kotkapura Punjab.

Femeia susținuse testul în trecut, fără suces, examenul fiind condiție de bază pentru angajarea în sectorul medical.

Pentru a înșela autoritățile, bărbatul și-a ras părul de pe față, s-a machiat și s-a îmbrăcat în haine de femeie înainte să intre la examen. Totodată, acesta a falsificat și mai multe documente de identitate, acestea având numele femeii și fotografia lui.

Oficialii care supravegheau examenul au devenit suspicioși când au văzut că fața lui nu semăna cu cea a femeii de pe formularul de înscriere, potrivit superintendentului poliției din Faridkot, Harjeet Singht. Mai departe, autoritățile au comparat datele biometrice ale lui bărbatului și au văzut că acestea nu corespundeau cu cele din arhivă. Ulterior, Angrez Singh a fost arestat.

Poliția a acuzat-o și pe Paramjit Kaur că a conspirat împreună cu prietenul ei pentru a falsifica examenul, deoarece este puțin probabil ca bărbatul să fi reușit să pună în scenă înșelăciunea fără consimțământul sau chiar ajutorul ei. Cei doi se confruntă cu multiple acuzații, inclusiv falsificare de documente.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita