VIDEO. Un întreg oraș s-a implicat în operațiunea de salvare a unei pisici care s-a urcat într-un copac înalt de 10 metri

Data actualizării: Data publicării:
Un întreg oraș s-a implicat în operațiunea de salvare a unei pisici
Un întreg oraș s-a implicat în operațiunea de salvare a unei pisici FOTO: Facebook/ AP Scaffolding

O misiune epică de salvare a implicat, timp de 4 zile, toată suflarea intr-un orășel din Țara Galilor, acolo unde o pisică a rămas blocată într-un copac înalt de peste 10 metri.

Locuitorii din Tredegar, oraș din sud-estul țării, au încercat să coboare pisica din copac prin toate mijloacele. Au venit cu plase de pescuit, scări, platforme și chiar au încercat să o ademenească cu mâncare, însă a fost în zadar. Până la urmă, oamenii au apelat la o firmă locală specializată în montarea schelelor și felina a ajuns, în sfârșit, cu picioarele pe pământ, potrivit BBC.

Pisica, Cookie, a fost văzută sâmbătă într-un copac de o femeie care a chemat pompierii. Aceștia au încercat prin toate metodele să o salveze, însă nu au avut niciun succes.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Rămași fără nicio soluție, oamenii au apelat la firma de schele. Muncitorii au construit în jurul copacului o structură cu patru nivele, apoi au lăsat mâncare și apă pe nivelul superior. Pentru că foamea a fost mai mare decât frica, pisica a părăsit adăpostul pe care și l-a găsit în arbore și s-a dus spre mâncare, moment în care a fost prinsă.

În timpul operațiunilor, compania AP Scaffolding a postat pe Facebook mesajul: „Ne străduim din răsputeri să salvăm această pisică. I-am lăsat niște apă și mâncare și ne vom întoarce mâine”. După câteva ore, angajații au postat un mesaj în care au anunțat salvarea pisicii, o poză cu felina, iar la final au spus că sunt extrem de bucuroși că au luat parte la această operațiune.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de Gestionați preferințele – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce spun psihologii despre cei care ajută ospătarii să strângă masa. Detaliul neașteptat despre personalitatea...
Digi FM
Soția lui Ilie Năstase, după ce a depus actele de divorț: "Nu vreau să-l denigrez, doar că nu am mai putut să...
Pro FM
Miley Cyrus a făcut furori la Paris, în rochie transparentă și vaporoasă, cu mănuși de piele și sandale...
Film Now
Christina Applegate, despre lupta continuă cu scleroza multiplă: "Dacă oamenii ar vedea ce înseamnă viața...
Adevarul
Guvernul Bolojan: 16 ministere și 3 vicepremieri. Ce spun analiștii despre justificarea unui Guvern „extins"
Newsweek
Ce spunea Bolojan despre pensiile contributive și speciale înainte să fie premier. „O problemă mare”
Digi FM
VIDEO Momentul în care un balon cu aer cald ia foc în aer și se prăbușește: "Oamenii s-au aruncat din el"
Digi World
Câtă cafea ar trebui să bem zilnic pentru a ne bucura de beneficiile ei
Digi Animal World
Un păianjen de aproape 18 centimetri și-a croit o pânză imensă pe terasa unei femei. Cum a reacționat aceasta...
Film Now
Lorraine Gary, actrița din "Jaws", era topită după un coleg de platou, deși era măritată: "Aveam o pasiune...
UTV
Bianca Censori, copia fidelă a lui Kim Kardashian: body nude și cizme de blană în Beverly Hills