Un lider indigen apărător al pădurii amazoniene a fost ucis de tăietorii ilegali de lemne

Data publicării:
indigen

Un tânăr indigen din Brazilia, apărător al pădurii amazoniene, a fost ucis într-o ambuscadă a tăietorilor ilegali de lemne, care l-au împuşcat în cap. Un alt indigen a fost rănit, dar a reuşit să fugă. Poliţia spune că şi unul dintre tăietorii de lemne a fost ucis în confruntare.

Paulino sau „Lupul”, cum îi spuneau cunoscuţii, era unul dintre Gardienii Pădurii - indigeni care luptă cu cei care taie copacii în rezervaţia în care trăiesc. Ştia că are duşmani periculoşi. Înaintea sa au mai fost ucişi şi alţi „gardieni”.

„Uneori mi-e frică, dar nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de frică, trebuie să ridicăm capul și să acționăm. Suntem aici să luptăm”, spunea Paulino, din tribul Guajajara, la 17 septembrie 2019.

Tăietorii de lemne şi-au înteţit activitatea de când la conducerea Braziliei a ajuns preşedintele de dreapta Jair Bolsonaro, care a promis că va deschide calea exploatării zonelor protejate. Indigenii spun că guvernul i-a lăsat singuri în faţa celor care invadează şi distrug.

„Ne apărăm pământurile și viața de pe el, animalele, păsările, triburile de aici. Este prea multă distrugere. Copaci sănătoși cu lemnul tare ca oțelul sunt tăiați și duși de aici”, mai spunea Paulino.

Acum câteva luni, liderul tribului ceruse ajutor statului brazilian să le protejeze vieţile, spunând că sunt terorizaţi de ucigaşi plătiţi.

„Tăietorii au plătit oameni înarmaţi să ucidă gardieni din rezervaţia Arariboia. Suntem îngrijoraţi din cauza ameninţărilor. Au tras în unele dintre casele gardienilor. Noi nu vrem război, vrem să rezistăm. Aici în Arariboia trăiesc două triburi: Guajajara şi Awa, unele dintre cele mai ameninţate din lume”, spunea un lider de trib.

Puţini autori ai crimelor făcute de cei care pradă pădurea sunt pedepsiți de justiţie, iar defrişările, mineritul și exploatarea agricolă a terenurilor, adesea efectuate ilegal pe terenuri protejate, îi îmbogăţesc pe afaceriştii fără scrupule. După incendiile masive din această vară se estimează că 17% din pădurea tropicală a dispărut deja.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...