Valuri de opt metri și rafale de 200 km/h. Alertă maximă pe o insulă franceză: un ciclon va lovi regiunea. „Așteptăm un impact direct”

Data publicării:
Ciclonul Garance din spațiu
Ciclonul Garance. Foto: Profimedia Images

Locuitorii insulei franceze Réunion, din Oceanul Indian, au rămas în case, vineri, în aşteptarea ciclonului Garance, autorităţile temându-se de rafale de vânt de peste 200 km/h şi de valuri care ar putea depăşi opt metri, informează AFP, potrivit Agerpres. 

Prefectul insulei Réunion, Patrice Latron, a anunţat intrarea în vigoare, începând cu ora 09:00 (05:00 GMT), a unei avertizări cod violet, cel mai înalt nivel de alertă, care implică o interdicţie de deplasare pentru întreaga populaţie, inclusiv pentru forţele de ordine şi serviciile de urgenţă.

„Ne aşteptăm la un impact direct în zona din jurul ochiului ciclonului şi din ochiul ciclonului, în cursul dimineţii", a declarat Celine Jauffret, directoarea interregională a Meteo France, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de prefect.

Aceasta a precizat că sunt aşteptate rafale de vânt „care ar putea depăşi 200 km/h".

„O ameninţare extrem de serioasă”

În cel mai recent buletin emis la ora 07:00 (03:00 GMT), Meteo France a indicat că Garance „se menţine la stadiul de ciclon tropical intens, deşi a început un proces lent de slăbire". Cu toate acestea, institutul precizează că ciclonul continuă să se apropie direct de Reunion şi „reprezintă în continuare o ameninţare ciclonică extrem de serioasă pentru insulă".

„Un impact direct al centrului sistemului devine foarte probabil în cursul dimineţii, pe o zonă extinsă din nordul insulei", au avertizat meteorologii.

La primele ore ale dimineţii, Garance se afla la doar 90 de km de coasta insulei, pe care ar urma să o lovească prin nord, potrivit Meteo France.

Insula fusese deja plasată încă de joi seară sub alertă ciclonică roşie, care impunea interdicţia de deplasare pentru populaţie, cu excepţia serviciilor de urgenţă şi a forţelor de ordine.

Aeroportul internaţional din Réunion şi-a suspendat toate zborurile joi dimineaţă, la ora 10:30 (06:30 GMT). Pe insula vecină Mauritius, aflată la 200 km distanţă, aeroportul Sir Seewoosagur Ramgoolam şi-a suspendat activitatea încă de miercuri.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie vei avea după reţinerea CASS dacă acum iei 4.000 de lei? Ce se taxează, de fapt?
Digi FM
Un bărbat de 28 de ani a murit la câteva minute după ce a aflat de decesul mamei sale. Cum s-au derulat...
Pro FM
Verdict în procesul lui Diddy. Sean Combs scapă de cele mai grave acuzații, nu și de închisoare
Film Now
Brad Pitt, de la curse direct în bucătărie. Actorul a fost protagonistul unui show culinar neașteptat la...
Adevarul
Un pensionar și-a construit o piscină în curte și este deschisă publicului pentru o taxă modică: „Nu a...
Newsweek
OFICIAL 2.000.000 de pensionari care au pensie mai mare de 3.000 lei vor plăti CASS. Ce bani pierd?
Digi FM
Dan Negru, amintiri cu Mihai Leu: "E bună moartea când nu-ți pare rău că ai trăit. Ții minte când am filmat o...
Digi World
Ce se întâmplă în creier când dormim? Funcțiile ascunse ale viselor. Ce spun cele mai noi cercetări despre...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Cele mai noi imagini cu frumoasa Margot Robbie. Împlinește 35 de ani, e mama unui băiețel și are o companie...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, scene pasionale în vacanță. Cuplul a fost surprins în largul mării, pe Coasta...