Victorie pentru protestatarii din Hong Kong. Guvernul retrage legea care a declanșat cele mai ample manifestații din ultimii ani

Data actualizării: Data publicării:
Hong Kongers Protest Over China Extradition Bill
Foto: GettyImages

Autoritățile din Hong Kong au anunțat miercuri retragerea proiectului legislativ privind extrădările, care a generat nemulțumiri masive în rândul locuitorilor, manifestate prin intermediul a cinci luni consecutive de proteste, relatează site-ul agenției The Associated Press, citat de Mediafax.

Secretarul pentru Securitate al Hong Kong-ului, John Lee, a anunțat că Legislativul orașului semi-autonom că Guvernul a suspendat proiectul legislativ dat fiind faptul că a determinat apariția de „conflicte în societate”.

„Anunț, în mod oficial, retragerea actului”, a declarat Lee în fața parlamentarilor din Hong Kong. Aceștia au cerut informații, însă oficialul din Hong Kong a refuzat să răspundă solicitărilor.

Nu există certitudinea că retragerea actului legislativ va diminua protestele din țară, aflate acum în cea de-a cincea lună consecutivă. Manifestațiile de stradă s-au transformat în cea mai mare criză politică din regiune, protestatarii solicitând reforme democratice din partea autorităților locale.

Protestele în Hong Kong, care deseori au fost marcate de incidente violente între demonstranți și forțele de ordine, au izbucnit în urmă cu cinci luni, ca reacţie la controversatul proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Manifestanţii contestă politicile Guvernului local pro-Beijing, condus de Carrie Lam.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
Newsweek
Statul tipărește bani ca să plătească pensii. Cea mai proastă veste pentru pensionari vine la toamnă
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...