VIDEO. Lideri religioși de pe tot globul au ieșit în public să îndemne credincioșii să se vaccineze

Data publicării:
Un preot este vaccinat de un asistent medical.
Lideri religioși de pe tot globul au ieșit în public să îndemne credincioșii să se vaccineze.

Lideri religioși de pe tot globul au ieșit în public să îndemne credincioșii să se vaccine. De la Papa Francisc la Dalai Lama, de la rabinul-șef al Israelului la marele muftiu al Arabiei Saudite, toți au spus, la un moment dat, același lucru - nimeni nu trebuie să se teamă să facă injecția deoarece vaccinarea este sigură, este o datorie morală și arată grijă pentru cei din jur.

Unul dintre primii europeni care s-au vaccinat împotriva COVID-19 a fost un înalt prelat ortodox bulgar. Așa a vrut să arate că biserica este de partea campaniei de imunizare și o susține.

Șeful Bisericii Ortodoxe Grecești s-a infectat înainte ca vaccinul să fie disponibil apoi a făcut injecția cu prima ocazie.

Ieronim al II-lea, șeful Bisericii Ortodoxe Grecești: Am încercat și vom mai încerca să-i facem pe toți oamenii să creadă. Doar în acest mod vom putea clădi zidul care ne va proteja pe toți.

În Rusia, foarte puternica Biserică Ortodoxă a spus că oamenii care nu se vaccinează comit un păcat pentru care trebuie să se căiască tot restul vieții, deoarece sunt responsabili și de moartea altora. Declarația aparține unuia dintre adjuncții de încredere ai Patriarhului Kiril.

Ilarion, mitropolit de Volokolamsk: Dacă cineva mă întreabă dacă să se vaccineze sau dacă să aștepte, le spun că trebuie să se vaccineze mai repede, decât mai târziu.

Papa Francisc și Dalai Lama sunt probabil cei mai influenți lideri religioși la nivel global, chiar și în afara confesiunii lor. Ambii s-au vaccinat și îndeamnă toată planeta să facă la fel.

„Injecția este de mare ajutor”

Papa Francisc: La Vatican toți suntem vaccinați, mai puțin un grup mic. Dar și pe aceștia căutăm să-i ajutăm.

Dalai Lama: Ca să prevină probleme serioase, injecția este de mare ajutor. Mai mulți oameni ar trebui să aibă curajul să facă injecția.

Regina Elisabeta a II-a, care este în același timp și șefa Bisericii Anglicane, s-a vaccinat încă din ianuarie.

Regina Elisabeta a II-a: După ce faci vaccinul, te simți protejat. Asta mi se pare foarte important. Și din câte mi-am dat seama, a fost inofensiv.

Desmond Tutu, laureat al premiului Nobel pentru pace și probabil cel mai cunoscut prelat anglican, s-a dus și el să facă injecția, deși se deplasează foarte greu.

Marele Muftiu al Arabiei Saudite a spus că serurile sunt un dar de la Allah, după ce și el a primit o doză. Iar Marele Rabin al Israelului a mers mai departe și a spus că vaccinarea este OBLIGATORIE conform legilor religioase evreiești.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înălțime pot avea copacii plantați la gardul cu vecinul. Ce prevede Codul Civil, articolul 613
Digi FM
Un câștigător al Premiului Nobel, păcălit de un taximetrist român. I-a cerut de 20 de ori mai mult pe o cursă...
Pro FM
Actrița celebră pe care se sprijină Dakota Johnson după despărțirea de Chris Martin. Cele două staruri...
Film Now
Vin Diesel anunță finalul Fast & Furious. Ce condiții a pus pentru a realiza filmul: „Asta veți primi! Vă...
Adevarul
Concedii de austeritate pentru primari de comune: pachete de „formare profesională” la all inclusive pe...
Newsweek
Pensionarii îl cheamă pe Bolojan la raport. „Pensiile, tăiate de 2 ori cu sute lei. Nu acceptăm!”
Digi FM
Fiica lui Irinel Columbeanu a venit în România în secret. Irinuca și-a vizitat tatăl la azil: „S-au...
Digi World
7 alimente recomandate pentru reducerea colesterolului, care sunt ușor de integrat în mesele zilnice
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
A fost una dintre blondele fatale din Baywatch, azi pare alt om. Erika Eleniak, cu brațele complet acoperite...
UTV
Jeff Bezos s-a căsătorit cu Lauren Sánchez la Veneția. Kim Kardashian, Oprah și Leonardo DiCaprio, printre...