Vladimir Putin, ofertă de investiţie pentru China

Data publicării:
putin surazand parsiv cu hartii in fata - kremlin.ru

 

"Directorul Rosneft a propus ca statul chinez să devină acţionar în una dintre cele mai mari companii producătoare de petrol. Autorităţile statului susţin această idee şi salutăm participarea dumneavoastră", a declarat Putin în cadrul unei întâlniri cu vicepremierul Chinei, Zhang Gaoli.

Rosneft, compania de stat care operează proiectul de exploatare pe câmpul petrolifer Vankor, a extras în al doilea trimestru din acest an 440.000 de barili de petrol zilnic, echivalentul a 4% din consumul Chinei într-o zi.

"Vankor este un proiect foarte promiţător. În general suntem foarte prudenţi atunci când vine vorba de implicarea unor parteneri străini în acest proiect, dar, desigur, nu am stabilit niciun fel de restricţii pentru prietenii noştri chinezi", a afirmat Putin.

Astfel, producătorul rus ar putea oferi o participaţie de până la 49% Chinei, pentru o sumă cuprinsă între 4 şi 5 miliarde de dolari, potrivit unui analist al Sberbank Investment Research, Valery Nesterov.

Rusia încearcă să atragă investiţii din China, dat fiind că relaţiile cu Europa şi Statele Unite sunt tensionate, pe fondul crizei din Ucraina. De altfel, Rosneft a fost inclusă pe lista sancţiunilor impuse de SUA în 16 iulie.

Rosneft este compania rusă care a încheiat cele mai multe acorduri cu China în ultima perioadă. De exemplu, anul trecut, Rosneft a semnat un contract în valoare de 270 de miliarde de dolari pe 25 de ani cu pentru furnizarea de petrol cu compania de stat China National Petroleum.

Grupul Rosneft produce aproximativ 40% din ţiţeiul din Rusia, fiind liderul industriei petroliere din această ţară şi este controlat în proporţie de 70% de către stat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Mihai Trăistariu, despre relația dintre CRBL și iubita tinerică: "A divorțat, a lăsat tot. După ce ai o...
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Turist britanic, erou în Amsterdam: a imobilizat atacatorul care a înjunghiat cinci persoane
Newsweek
Ajutor la pensie de 2.000 lei. Șeful Casei de Pensii spune ce pot face pensionarii cu acești bani
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Până și unii fani cred că această serie de acțiune s-a prelungit la nesfârșit: "Dacă ai cheltuit 200 de...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal