Mister în Italia: Două românce au fost găsite moarte în case diferite din același oraș. Femeile erau prietene

Data actualizării: Data publicării:
Mașină de poliție din Italia.
Foto: Profimedia

Două femei, care ar fi românce, au fost găsite moarte, în noaptea de joi spre vineri, în case diferite, dar care se aflau la doar 200 de metri distanţă, în orăşelul italian Naro din provincia Agrigento, Sicilia. Cadavrul uneia dintre victime ar fi carbonizat. Principala ipoteză, potrivit anchetatorilor, este cea a unei duble crime, scrie presa italiană.

Mister şi groază la Naro, în provincia Agrigento: pompierii au găsit cadavrele a două femei în case diferite, la aproximativ 200 de metri distanţă. Cadavrul uneia dintre victime ar fi fost carbonizat. Pe lângă proximitatea lor, cealaltă legătură dintre victime este naţionalitatea lor: ambele, potrivit LaPresse, sunt românce.

Pentru carabinierii din Naro şi pentru departamentul operativ din Agrigento, pista principală ar duce la o dublă crimă, scrie News.ro

Cele două cadavre au fost descoperite de către pompieri, care au intervenit la un incendiu pe aleea Avenia. Acolo a fost găsit corpul carbonizat al primei victime.

La scurt timp, cea de-a doua femeie a fost găsită în Via Da Vinci, într-o baltă de sânge, potrivit Ansa.

În acest moment, după cum au confirmat mediile judiciare pentru Adnkronos, nu există arestări. Procurorul adjunct Elettra Consoli şi procurorul adjunct Salvatore Vella se află, de asemenea, la faţa locului.

Carabinierii, coordonaţi de procurorul adjunct, fac cercetări pentru a face lumină asupra faptelor. Aceştia caută legături între cele două victime. Interogatoriile persoanelor considerate suspecte în cazul morţii celor două femei sunt în curs de desfăşurare.

Primarul din Naro s-a declarat şocat. "Am aflat vestea în această dimineaţă din presă, aştept mai multe informaţii pentru a înţelege mai bine ce s-a întâmplat. Dar întreaga comunitate este şocată de o asemenea violenţă", a declarat pentru Adnkronos Maria Grazia Brandara, primarul din Naro (Agrigento), după moartea a două femei, găsite moarte în timpul nopţii în două case diferite, nu departe una de cealaltă.

Se pare că cele două femei erau prietene, iar soţul uneia dintre ele murise cu ceva timp în urmă. "Nu le cunoşteam personal pe cele două victime, dar moartea lor rămâne o traumă pentru mica noastră comunitate. În calitate de primar, nu pot decât să simt o mare tristeţe", a declarat Maria Grazia Brandara.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...