Misteriosul caz al lui Cleo Smith: O fetiță de 4 ani dispărută dintr-un camping din Australia a fost găsită după 18 zile

Data actualizării: Data publicării:
fetita disparuta din australia
O fetiță de 4 ani din Australia, care a dispărut dintr-un camping unde era cu părinții, a fost găsită după 18 zile. FOTO: Poliția din Australia

O fetiță de 4 ani din Australia, care a dispărut dintr-un camping unde era cu părinții, a fost găsită după 18 zile. O amplă acțiune de căutare a fost declanșată după dispariția ei, anchetatorii temându-se că micuța a fost răpită. Autoritățile oferiseră o recompensă de un milion de dolari australieni celui care oferea informații despre locul în care era fata.

Cleo Smith a dispărut în 16 ctombrie dintr-un cort în care era cu familia, într-un camping din apropierea localității Carnarvon.

Fetița a fost găsită în viață și în stare bună de sănătate, închisă într-o casă aflată la aproximativ șase minute de mers cu mașina de locuința familiei ei din Carnarvon, a transmis poliția.

„Au găsit-o pe micuța Cleo într-una dintre camere. „Unul dintre ofițeri a luat-o în brațe și a întrebat-o: „Cum te cheamă?” Ea a spus „Numele meu este Cleo”.”, a declarat comisarul de poliție Col Blanch, scrie BBC.

Comisarul Chris Dawsona a adăugat că fetița a fost găsită zâmbind și mult mai bine decât se așteptau având în vedere circumstanțele. Micuța primește îngrijiri medicale.

Fata a fost adusă la familia ei, care făcuseră cereri disperate pentru întoarcerea micuței. „Familia noastră este din nou întreagă”, a scris mama ei, Ellie Smith, pe Instagram.

În acest caz, un bărbat de 36 de ani este audiat de detectivi. Autoritățile spun că bărbatul nu are nicio legătură cu familia Smith și că nu au fost încă formulate acuzații.

Premierul australian Scott Morrison a transmis un mesaj pe Twitter în care scrie că găsirea lui Cleo este o veste minunată și că toată țara se bucură.

Ce se știe până acum?

Familia lui Cleo era în vacanță la campingul Quobba Blowholes. În prima noapte, în 16 octombrie, ea a dispărut din cort.

Fetița dormea ​​pe o saltea lângă pătuțul surorii ei mai mici. Când mama ei, care dormea ​​în a doua cameră a cortului, s-a trezit dimineața, Cleo nu mai era și ușa cortului era deschisă.

Poliția s-a temut că este un caz de răpire, mama fetiței susținând că fetița nu avea cum să plece singură din cort. Pentru găsirea copilei au fost mobilizate echipaje de poliție care au căutat-o peste tot, iar în zonă au fost trimise inclusiv avioane de recunoaștere.

Autoritățile au oferit o recompensă de 1 milion de dolari australieni pentru informații despre locul unde se află Cleo.

Cazul a atras atenția internațională, iar vânătorii de recompense s-au alăturat eforturilor de găsire a fetei.

ABC News a transmis că un bărbat care locuia în casa unde a fost găsită Cleo a fost văzut recent de un vecin în timp ce cumpăra scutece. „Nu m-am gândit pentru cine le cumpăra”, a spus vecinul respectiv.

Comisarul de poliție Col Blanch a declarat pentru postul de radio 6PR că a fost „incredibil să-i vezi pe detectivi cu experiență plângând de bucurie”. Poliția a spus că nu se așteaptă ca recompensa să fie revendicată.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Punctaj la pensie, majorat cu 50% pentru un pensionar. Casa de Pensii, înfrângere uriașă în instanță
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu