Motivul pentru care, în Japonia, părinții unui nou-născut trimit pungi cu orez membrilor familiei

Data actualizării: Data publicării:
sac cu orez
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images

În Japonia, odată cu venirea pandemiei de Covid, au apărut și noi practici adaptate noului „normal”. De exemplu, părinții unui copil nou-născut trimit pungi cu orez care cântăresc cât bebelușul către toți membrii familiei. Motivul este simplu: din cauza virusului, părinții nu mai pot primi musafiri, astfel că cei care își doresc să strângă în brațe copilul nu o pot face. Primesc, în schimb, un săcotei cu orez pe care îl pot îmbrățișa în timp ce se gândesc la noul membru al familiei.

Inventivitatea japonezilor a mers chiar mai departe de atât. Unele modele de pungi de orez au forma unor bebeluși înfășați și au atașate și o poză cu fața copilului, scrie Insider.

În ceea ce privește prețul unui astfel de sac de orez, acesta diferă în funcție de greutatea conținutului și implicit a bebelușului. De exemplu, pentru un „bebeluș de orez” de 3,4 kilograme, părinții plătesc aproximativ 32 de dolari.

Practica trimiterii acestor pungi pentru orez este numită „Dakigokochi” în Japonia și sunt adesea folosite la nunți, conform The Guardian. Mirii le oferă părinților lor genți cu fotografii ale cuplului în copilărie pentru a arăta apreciere.

Așadar, Dakigokochi nu este un fenomen nou, dar pandemia COVID a dus la o creștere a cererii, deoarece rudele pe distanțe lungi nu pot călători la ceremonii de nuntă și nu pot vizita bebelușii nou-născuți.

Japonia și-a extins starea de urgență în mai multe zone și a recomandat restricții de ședere la domiciliu, deoarece în ultimele săptămâni țara se confruntă cu cea mai mare creștere a cazurilor de până acum.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă vinieta pentru Bulgaria pentru 7 zile sau o lună. Prețurile actualizate în 2025
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Turiști români, uimiți de prețul apei în supermarketurile din Grecia: „La noi e pe prăduială”
Newsweek
Surprize pe talonul de pensie: cine pierde și cât. Sunt câte 20.000 pensionari în fiecare județ
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”