„Nu putem accepta un neocolonialism verde sub pretextul protejării mediului”. Președintele Braziliei atacă UE și țările dezvoltate

Data publicării:
"Amazon Summit" in Brazil
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva, la Summitul Liderilor din regiunea Amazonului. Foto: Profimedia images

Preşedintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat miercuri, la Summitul Amazonului, că ţările în curs de dezvoltare nu pot accepta „un neocolonialism verde” sub pretextul „protejării mediului”, informează agenţia EFE, preluată de Agerpres. 

„Nu putem accepta un neocolonialism verde care, sub pretextul protejării mediului, impune bariere comerciale şi măsuri discriminatorii şi nu ţine cont de cadrele de reglementare şi de politicile naţionale”, a declarat Lula, în a doua zi a Summitului Amazonului, care se desfăşoară în oraşul Belem. 

Şeful statului brazilian s-a arătat foarte critic în ultimele luni faţă de „cerinţele” de mediu pe care Uniunea Europeană (UE) le-a ataşat la acordul comercial convenit cu Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay) în 2019, aminteşte EFE. 

Aceste noi garanţii ecologice, pe care UE doreşte să le includă şi pe care Lula le-a calificat drept „ameninţări”, au paralizat din nou procesul de ratificare a acordului, care se negociază de aproape un sfert de secol. 

Într-o nouă critică la adresa lumii dezvoltate, Lula a comentat că ţările cu păduri tropicale, cum ar fi cele amazoniene, „au moştenit din trecutul colonial un model economic prădător”, bazat „pe exploatarea iraţională a resurselor naturale, pe sclavie şi pe excluderea sistematică a populaţiilor locale”. 

„Efectele sunt resimţite de ţările noastre până în prezent”, a declarat el în cadrul summitului Organizaţiei Tratatului de Cooperare Amazoniană, care astăzi a fost extins la ţări precum Republica Congo, Republica Democratică Congo şi Indonezia, care deţin mari suprafeţe de pădure tropicală. 

În acest sens, el a subliniat că „nu putem vorbi despre păduri tropicale şi schimbări climatice fără a aborda responsabilitatea istorică a ţărilor dezvoltate”. 

„Acestea au fost cele care, de-a lungul secolelor, au risipit cele mai multe resurse naturale şi au poluat planeta. Cei mai bogaţi 10% din populaţia lumii concentrează peste 75% din bogăţia mondială şi emit aproape jumătate din totalul carbonului eliberat în atmosferă”, a spus preşedintele Braziliei. 

„Nu va exista sustenabilitate fără justiţie. Şi nici nu va exista sustenabilitate fără pace”, a adăugat el.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu a cedat în faţa mulţimii! Îmbrânceala care l-a deranjat, ce a făcut imediat a...
Digi FM
Minerva, celebra astroloagă, a murit la 66 de ani. Care era numele ei real și din ce cauză s-a stins din viață
Pro FM
Oana Radu, răspuns pentru cei care o critică pentru numărul kilogramelor: "Da, sunt grasă, dar am slăbit 13...
Film Now
O recunoști pe actrița cu carieră legendară și trei Globuri de Aur? Pozată alături de asistentul ei, la o zi...
Adevarul
Povestea „omului de oțel”, cel mai înverșunat inamic al extremismului. A încercat să suprime Mișcarea...
Newsweek
S-a decis care sunt pensionarii care nu iau 400 lei la pensie de Paști. Legea îi elimină din start
Digi FM
O înotătoare franceză a primit ţinuta pentru ceremonia de deschidere a JO 2024 cu o întârziere de opt luni și...
Digi World
Alimentele care-ți strică dinții la fel de tare ca zahărul. Le consumi des, dar nu te gândești la impactul...
Digi Animal World
Panică pe aeroportul din Boston! O femeie a fost înțepată de un scorpion când își ridica bagajul
Film Now
Fosta soție a lui David Hasselhoff, Pamela Bach, s-a sinucis la 62 de ani. Cu câteva ore înainte lăsase un...
UTV
Imagini din noul apartament al lui Selly și al Smarandei. De ce au investit în renovări, dar stau tot în...