Numărul morților după ce rușii au lovit cu o dronă un bloc din Odesa a ajuns la 10. Printre victime, un bebeluș de opt luni

Data actualizării: Data publicării:
bloc bombardament in odesa
Numărul morților după ce rușii au lovit cu o dronă un bloc din Odesa a ajuns la șapte. Printre victime sunt doi copii mici. FOTO: Profimedia Images

ACTUALIZARE O femeie şi un copil de opt luni au fost găsiţi, duminică, în dărâmăturile clădirii lovite în noaptea de vineri spre sâmbătă de o dronă rusă la Odesa, ridicând numărul morţilor la zece, au declarat duminică autorităţile ucrainene, scrie AFP, potrivit News.ro. 

„Acest atac asupra unei clădiri de nouă etaje din oraşul-port de la Marea Neagră a dus la moartea a zece persoane, inclusiv a unei femei găsite în dărâmături şi a unui bebeluş găsit lângă (această) femeie”, a deplâns guvernatorul Regiunea Odesa, Oleg Kiper.

Autorităţile au raportat anterior un număr de opt morţi.

Serviciile de urgenţă ucrainene au confirmat bilanţul a zece morţi, precizând că bebeluşul avea „opt luni”. Mama şi copilul „au fost găsiţi împreună”, au scris aceştia pe Telegram.

Ei au mai susţinut că lucrările de „curăţare” a zonei în care această clădire s-a prăbuşit parţial sunt încă „în curs”.

Știrea inițială

Numărul morților după ce rușii au lovit cu o dronă un bloc cu apartamente din Odesa, orașul port de la Marea Neagră, a crescut la șapte. Printre victime se află un bebeluș și un copil de doi ani.

Alte 8 persoane au fost rănite.

Liderul de la Kiev susține că drona era Shahed, furnizată Rusiei de către Iran. Volodimir Zelenski susține că atacurile ruseşti cu ajutorul dronelor iraniene "nu au nicio logică militară" şi au fost concepute doar pentru a ucide şi a intimida. Liderul ucrainean mai spune că acest atac ar fi putut fi evitat dacă Ucraina nu s-ar fi confruntat cu întârzieri în aprovizionarea cu arme occidentale.  

De altfel, ieri Zelenski le-a cerut din nou aliaţilor săi occidentali mai multe sisteme de apărare aeriană, muniție și avioane de luptă.

„Rusia continuă să lovească civili”, a spus preşedintele Zelenski pe reţelele sociale. „Avem nevoie de mai multă apărare aeriană din partea partenerilor noştri. Trebuie să întărim scutul aerian al Ucrainei pentru a ne proteja mai bine poporul de terorismul rus. Mai multe sisteme de apărare aeriană şi mai multe rachete pentru sistemele de apărare aeriană salvează vieţi”, a spus el. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...