NYT: Imagini din satelit contrazic teza Moscovei că masacrul de la Bucha ar fi fost regizat de ucraineni după retragerea forțelor ruse

Data actualizării: Data publicării:
cadavre bucha analiza imagini satelit - nyt
„New York Times” a realizat o analiză comparativă a imaginilor cu cadavrele de la Bucha apărute la 2 aprilie și cele surprinse de sateliți anterior acestei date, infirmând teza Moscovei că ar fi o punere în scenă a ucrainenilor după ce forțele ruse s-au retras din oraș Foto: New York Times

Imagini din satelit contrazic teoria Moscovei potrivit căreia masacrul de la Bucha ar fi fost „regizat” de ucraineni după ce forțele ruse s-au retras din oraș, adică după 30 martie, pentru a incrimina Rusia. Sateliții au reperat încă de acum câteva săptămâni trupurile care zăceau pe străzi la Bucha, arată o analiză a acestor imagini făcută de The New York Times.

După ce, în weekend, au apărut imagini cu cadavrele unor civili care zăceau pe străzile din Bucha - unii cu mâinile legate, alții împușcați la cap - Ministerul rus al Apărării a negat că forțele ruse ar fi făcut așa ceva. Duminică, într-o postare pe contul de Telegram, ministerul a sugerat că trupurile au fost puse pe străzi după ce „toate unitățile rusești s-au retras complet din Bucha”, adică după data de 30 martie. Rusia a susținut că imaginile au fost „o făcătură”, o provocare a radicalilor ucraineni, și a cerut o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU pe această temă.

Însă o analiză comparativă a înregistrărilor video și a imaginilor din satelit, realizată de „The New York Times”, arată că mulți dintre civili au fost uciși în urmă cu mai bine de trei săptămâni, când armata rusă deținea controlul asupra orașului, iar cadavrele lor au zăcut în aceleași locuri în tot acest timp (vezi video aici).

O înregistrare video filmată de un membru al consiliului local din Bucha pe 2 aprilie arată mai multe cadavre împrăștiate de-a lungul străzii Iablonska. Imaginile din satelit furnizate de compania Maxar Technologies arată că cel puțin 11 dintre acestea se aflau pe stradă încă din data de 11 martie, când Rusia, după propriile declarații, a ocupat orașul.

Pentru a confirma când au apărut cadavrele și când au fost probabil ucise victimele, o echipă de specialiști în tehnică vizuală de la NYT a efectuat o analiză a imaginilor din satelit, înainte și după. Imaginile din satelit arată obiecte întunecate, de dimensiuni similare unui corp uman, care au apărut pe strada Iablonska între 9 și 11 martie. Obiectele apar exact în aceleași locuri în care au fost găsite cadavrele după ce forțele ucrainene au recucerit Bucha, așa cum arată imaginile din 2 aprilie. O analiză suplimentară a aratat că, de fapt, „obiectele” respective reperate de sateliți au rămas în acele poziții timp de peste trei săptămâni.

Cauzele deceselor sunt neclare, mai scrie The New York Times. Unele dintre cadavre se aflau lângă ceea ce pare a fi un crater de impact. Altele se aflau lângă mașini abandonate. Trei dintre cadavre zăceau lângă biciclete. Unele au mâinile legate la spate cu o pânză albă. Victimele sunt împrăștiate pe mai mult de 800 de metri pe strada Iablonska.

O a doua înregistrare video realizată pe strada Iablonska arată alte trei cadavre. Unul zace lângă o bicicletă, iar altul lângă o mașină abandonată. Imaginile din satelit arată că mașina abandonată și cadavrul din apropiere apar undeva între 20 și 21 martie.

Acestea sunt doar câteva dintre victimele civile descoperite începând de sâmbătă. Associated Press a publicat imagini cu cel puțin șase bărbați morți care zac împreună în spatele unei clădiri de birouri, unii cu mâinile legate la spate. Clădirea se află la mai bine de un kilometru vest de celelalte victime găsite de-a lungul străzii Iablonska.

La un alt kilometru și jumătate mai departe, un fotograf de la The New York Times a descoperit cadavrul unui bărbat care avea o rană de glonț la cap și zăcea întins lângă o bicicletă.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
E oficial! Brigitte Macron a intentat procesul, nu a mai rezistat. Situaţia era din ce în ce mai tensionată
Digi FM
Momentul în care Elena Udrea își reîntâlnește fiica, după ieșirea din închisoare. Micuței nu-i venea să...
Pro FM
„Amore”. Dua Lipa, îndrăgostită pe străzile din Palermo, în imaginile de peste 2 milioane de like-uri
Film Now
Salma Hayek, dans senzual lângă piscină. Cum arată actrița în costum de baie la 58 de ani: „Tu nu...
Adevarul
Ce se întâmplă dacă nu pui telefonul pe modul avion în timpul zborului. Avertismentul unui pilot: „Nu este...
Newsweek
Referendum pentru tăierea pensiilor speciale de 25.000 lei. De ce nu se rezolvă în Parlament?
Digi FM
Ada Galeș, un nou mesaj de pe patul de spital, după ce a fost operată a patra oară: „Am medici...
Digi World
Detaliul pe care-l ignori de cele mai multe ori când folosești mașina de spălat și care-ți poate aduce doar...
Digi Animal World
Pisica cu cel mai mare nas, în sfârșit diagnosticată. Motivul ciudat pentru care arăta atât de diferit
Film Now
Nicole Kidman și Sandra Bullock, în primele imagini de pe platourile de la „Practical Magic 2”: „Vrăjitoarele...
UTV
Lumea wrestlingului este în doliu: Hulk Hogan a murit la 71 de ani