Oficial moldovean: „A venit timpul să înceapă procesul de reîntregire cu Transnistria”

Data actualizării: Data publicării:
transnistria
Regiunea Transnistria. Foto: Profimedia Images

Decizia de anul trecut pentru modificarea codului vamal al Republicii Moldova, care îi obligă pe agenții economici din Transnistria să plătească taxe la bugetul de stat de la Chișinău este un mesaj clar că „a venit timpul să înceapă procesul de reîntregire a Republicii Moldova”, a declarat președintele Comisiei pentru Securitate Națională, Apărare și Ordine Publică din parlamentul de la Chișinău, Lilian Carp.

Toţi agenţii economici, fie că îşi desfăşoară activitatea în Găgăuzia, Chişinău sau regiunea transnistreană, trebuie să activeze în condiţii de egalitate, a comentat Carp pe marginea noilor amendamente ce au suscitat indignarea așa-ziselor autorități de la Tiraspol.

„Haideţi să înţelegem ce a stat la baza acestei decizii. Pe parcursul acestor 30 de ani (de la obţinerea independenţei R. Moldova - n. red.) am tot cedat în ceea ce priveşte regiunea transnistreană sau UTA (Unitatea Teritorială Autonomă) Găgăuzia. Astfel, noi avem o discriminare în raport cu agenţii economici care activează în Moldova. Toţi agenţii economici trebuie să fie puşi în condiţii egale”, a declarat Lilian Carp, joi seară, într-o emisiune la o televiziune din R. Moldova, conform Agerpres.

„Este clar că încă avem mult de lucru, dar aceasta este o decizie prin care dăm câteva mesaje. Primul este că aceştia (agenţii economici - n. red.) activează pe teritoriul Republicii Moldova, iar în al doilea rând legea este lege pentru toţi. În condiţiile date transmitem un semnal că a venit timpul să înceapă procesul de reîntregire a Republicii Moldova”, a afirmat Lilian Carp.

Carp, deputat din partea partidului de guvernământ Acţiune şi Solidaritate (PAS), susţine că odată cu declanşarea războiului în Ucraina, Transnistria nu mai este în situaţia de a impune condiţii sau de a şantaja guvernul moldovean, inclusiv cu blocarea accesului pentru fermierii din raionul Dubăsari, care au terenuri agricole amplasate dincolo de traseul Tiraspol-Camenca.

În cazul în care o astfel de evoluţie s-ar produce, Carp dă asigurări că autorităţile au pregătit un plan B.

„Riscurile ca ei să dicteze anumite lucruri nu sunt. Nu au de ales: sau încep procesul de integrare şi înţeleg că fac parte din Republica Moldova şi se termină jocul de-a separatismul, sau va trebui să discutăm. Există şi un plan B în condiţiile în care ar încerca să facă anumite lucruri, de exemplu să şantajeze agricultorii de la Dubăsari. Luăm în calcul şi compensarea pierderilor pe care aceştia le pot avea”, a mai spus liderul parlamentar moldovean.

Pe 1 ianuarie, a intrat în vigoare noul cod vamal al Republicii Moldova, care obligă agenţii economici din regiunea transnistreană să plătească taxe vamale la bugetul de stat.

Până acum, deşi companiile din stânga Nistrului erau înregistrate la Chişinău, plăteau taxe vamale la bugetul transnistrean. Schimbarea a provocat nemulţumirea așa-ziselor autorităţil de la Tiraspol, care acuză guvernul moldovean că împovărează fiscal companiile transnistrene.

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, a dat asigurări pe 10 ianuarie că, în ciudapresiunilor Transnistriei, Republica Moldova nu va renunţa la aceste modificări ale codului vamal.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...