Oklahoma ordonă predarea Bibliei în fiecare școală publică din stat: „Trebuie să îl readucem pe Dumnezeu în şcoli”

Data actualizării: Data publicării:
mâini încrucișate pa biblie
Oklahoma a încercat recent să finanţeze o şcoală religioasă privată din fonduri publice, ceea ce ar fi fost o premieră în Statele Unite. Foto: Shutterstock

Cel mai înalt responsabil al educaţiei din Oklahoma, SUA, a ordonat joi şcolilor publice din acest stat situat în sudul Statelor Unite, să predea Biblia. Decizia este controversată și are potenţialul de a alimenta războaiele culturale care ar putea dezbina America.

„Fiecare profesor, fiecare clasă din stat, vor trebui să aibă o Biblie în clasă şi să predea din Biblie”, a declarat Ryan Walters în cadrul unei conferinţe de presă, anunţând publicarea unui memorandum pe care toate districtele şcolare vor trebui să îl respecte,  informează AFP, potrivit Agerpres. 

„Biblia este un document istoric necesar pentru a-i învăţa pe copiii noştri istoria acestei ţări, pentru a le oferi o înţelegere completă a civilizaţiei occidentale şi pentru a-i ajuta să înţeleagă fundamentele sistemului nostru juridic”, a declarat oficialul republican.

Decizia sa vine la doar o săptămână după ce guvernatorul statului Louisiana, de asemenea republican, a promulgat o lege prin care „Cele zece porunci” trebuie să fie afişate în toate sălile de clasă.

Legea a fost imediat contestată în instanţă de o asociaţie care a susţinut că este neconstituţională şi că încalcă separarea dintre biserică şi stat. Măsura anunţată în Oklahoma este, de asemenea, susceptibilă de a ajunge în instanţă.

Primul amendament din Constituţia Statelor Unite interzice instituirea unei religii naţionale sau a unor preferinţe faţă de o religie în detrimentul alteia.

„Iubesc Oklahoma!”

Cu toate acestea, în ultimii ani, dreapta trumpistă şi-a intensificat retorica bazată pe identitate, cu scopul de a readuce valorile creştine în centrul dezbaterii publice.

Săptămâna trecută, Ryan Walters a lăudat legea din Louisiana, spunând că doreşte să o imite.

„Trebuie să îl readucem pe Dumnezeu în şcoli şi să nu îi permitem stângii radicale să transforme şcolile noastre în centre ateiste care vorbesc despre ţara noastră fără a lua în considerare influenţa credinţei”, a declarat el pentru FoxNews.

Discursul lui a fost imediat salutat de Donald Trump, care se bazează pe sprijinul creştinilor evanghelici în încercarea sa de a recâştiga funcţia supremă de la Casa Albă de la actualul preşedinte Joe Biden în urma alegerilor din luna noiembrie.

„Superintendentul statului Oklahoma, Ryan Walters, a făcut o treabă excelentă la FoxNews aseară. Este puternic, hotărât şi îşi cunoaşte meseria. IUBESC OKLAHOMA!", a scris fostul preşedinte republican pe reţeaua sa de socializare Truth Social.

Ca parte a „centurii Bibliei” din sudul Statelor Unite, Oklahoma a încercat recent să finanţeze o şcoală religioasă privată din fonduri publice, ceea ce ar fi fost o premieră în Statele Unite.

Proiectul a fost respins săptămâna aceasta de instanţele locale, dar cazul ar putea ajunge până la Curtea Supremă. 

Editor : Cristina Sava

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul în care s-a construit blocul care rezistă la un cutremur de peste 8 grade. Singurul de acest fel din...
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
Brian May și soția sa, uluiți de vestea că Freddie Mercury ar fi avut un copil: „Știai despre asta? Dacă are...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Ce efecte are noua formulă a stagiului de cotizare asupra vechimii. Care sunt persoanele vizate
Newsweek
Bolojan continuă „bătălia” cu magistrații pe pensiile speciale. Când dispar pensiile de 25.000 lei?
Digi FM
Confuzie la Veneția. O sosie a lui Jeff Bezos, urmărită de cameramani și turiști: "Fac poze cu toată lumea...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Curiozități despre Marilyn Monroe. Lucruri mai puțin știute despre una dintre cele mai faimoase actrițe din...
UTV
Dorian Popa și-a cerut iubita în căsătorie. Andreea a fost surprinsă cu un inel spectaculos pe deget