Olena Zelenska, interviu emoționant pentru BBC: Am nevoie de soțul meu alături de mine, nu de o figură istorică

Data actualizării: Data publicării:
olena si volodimir zelenski
Prima-doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a povestit în cadrul unui interviu extrem de sensibil și de personal acordat BBC despre impactul emoțional pe care invazia Rusiei l-a avut asupra familiei sale. FOTO: Profimedia Images

Prima-doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a povestit în cadrul unui interviu extrem de sensibil și de personal acordat BBC despre impactul emoțional pe care invazia Rusiei l-a avut asupra familiei sale. "Poate fi un pic egoist, dar am nevoie de soțul meu, nu de o figură istorică, alături de mine", a declarat ea.

Ea a spus că cel mai mult le lipsește timpul petrecut în familie. Olena Zelenska a declarat că îi este greu să își vadă copiii trăind în incertitudine, neputând să își planifice viitorul.

"Poate fi un pic egoist, dar am nevoie de soțul meu, nu de o figură istorică, alături de mine. Dar rămânem puternici, avem putere atât din punct de vedere emoțional, cât și fizic. Sunt sigură că ne vom descurca împreună", a declarat ea.

Când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, Olena Zelenska a petrecut luni de zile ascunsă în locații secrete împreună cu copiii ei.

Ea și-a descris starea emoțională la începutul invaziei ca fiind "un sentiment constant de adrenalină". Odată cu trecerea timpului, a constatat că era "necesar" să se calmeze și să înceapă să trăiască viața în "condițiile existente", așa că a început să călătorească în întreaga lume pentru a se întâlni cu lideri și a ține discursuri.

"Nu locuim împreună cu soțul meu, familia este separată. Avem ocazia să ne vedem, dar nu atât de des pe cât ne-am dori. Fiului meu îi este dor de tatăl său", a declarat ea.

Olena Zelenska a vorbit despre costul emoțional pe care războiul îl are pentru copiii ei: "Mă doare să văd că copiii mei nu plănuiesc nimic. Fiica mea are 19 ani. Ei visează să călătorească, să aibă senzații noi, emoții. Ea nu are o astfel de oportunitate. Există limitări în timp în ceea ce îți poți permite, ele există și încercăm cumva să trăim în interiorul lor."

Prima-doamnă și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenki, au fost iubiți încă din liceu și au continuat să lucreze împreună într-o trupă de comedie și într-un studio de televiziune, el ca actor, iar ea ca scenarist.

Acum, ea spune că nu a visat niciodată că soțul ei ar urma să devină "figura istorică" care este astăzi. Ea a spus că i-a fost dor de el și că are nevoie ca el să îi fie alături ca soț.

În ciuda a ceea ce a spus că ar putea fi un dor "egoist", Olena Zelenska a declarat că președintele "chiar are energia, voința, inspirația și încăpățânarea de a trece prin acest război".

"Eu cred în el și îl susțin. Știu că are suficientă putere. Pentru orice altă persoană pe care o cunosc, cred, ar fi mult mai greu această situație. El este într-adevăr o persoană foarte puternică și rezistentă. Iar această rezistență este ceea ce avem cu toții nevoie în acest moment.", a afirmat Olena.

Activitatea sa recentă în calitate de primă doamnă s-a concentrat pe sprijinirea ucrainenilor pentru a face față impactului psihologic al războiului. Ea se  pregătește să găzduiască un eveniment la Kiev care se va concentra pe sănătatea mintală și pe reziliență.

"Sper cu adevărat că pot inspira pe cineva, pot da speranță sau sfaturi cuiva sau pot dovedi cu propriul exemplu că trăim, muncim, mergem înainte. Nimeni nu poate ști ce îl așteaptă. La urma urmei, nimeni nu și-ar fi putut imagina că în secolul XXI un astfel de război se va dezlănțui în mijlocul Europei, că va fi atât de crud. Un război sângeros. Așadar, nu mi-am imaginat niciodată că mă voi afla în acest rol în acest moment.", a declarat soția președintelui Ucrainei.

Ucrainenii nu pot fi siguri de ziua de mâine, dar au speranță în viitor, a spus ea.

"Avem o speranță uriașă pentru victorie, dar nu știm când va veni. Și această așteptare lungă, stresul constant, își au prețul lor", a conchis Olena Zelenska.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Mihai Trăistariu, despre relația dintre CRBL și iubita tinerică: "A divorțat, a lăsat tot. După ce ai o...
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Turist britanic, erou în Amsterdam: a imobilizat atacatorul care a înjunghiat cinci persoane
Newsweek
Ajutor la pensie de 2.000 lei. Șeful Casei de Pensii spune ce pot face pensionarii cu acești bani
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Până și unii fani cred că această serie de acțiune s-a prelungit la nesfârșit: "Dacă ai cheltuit 200 de...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal